3.3 C
București
sâmbătă, 11 ianuarie 2025
AcasăSportFuneriu: După promulgarea Legii educaţiei, invit sindicatele şi profesorii la discuţii

Funeriu: După promulgarea Legii educaţiei, invit sindicatele şi profesorii la discuţii

Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a afirmat marţi, la Antena 3, că doreşte ca „securea războiului politic” să fie îngropată şi a invitat la dialog sindicatele şi profesorii pentru punerea în aplicare a noi Legi a educaţiei, informează NewsIn.

„Mâna mea este întinsă înspre toţi. După promulgare (a Legii educaţiei – n.r.), îi invit pe liderii sindicali la discuţii astfel încât sindicatele, profesorii să fie parte a soluţiei”, a afirmat ministrul Educaţiei, insistând că „securea războiului politic nu trebuie să mai facă ravagii pe tărâmul educaţiei”. În opinia sa, noua Lege a educaţiei „îi va bulversa pe cei care au interese ilegitime”.

În cadrul emisiunii, ministrul a afirmat că Andrei Marga şi Ecaterina Andronescu „fac parte din gaşca celor care atunci când au fost miniştri au alocat sume de bani semnificativ superioare universităţilor din care provin decât alte universităţi din România”. El a subliniat că tocmai acest mod „imoral” de a împărţi resurse nu va mai putea avea loc în baza actualei Legi.

În replică, senatorul PSD a respins categoric acuzaţiile ministrului Funeriu. „Din documentele pe care le are la Minister poate vedea că atâta vreme cât am fost ministru n-am fost şi rector şi nu am făcut parte niciodată dintr-o gaşcă, îl rog să-şi ceară scuze public. Nu a reuşit să facă ceea ce putea să facă dacă avea inteligenţa şi aplecarea pentru sistemul de învăţământ”, a spus Ecaterina Andronescu. Ea a precizat că Universitatea Politehnică din Bucureşti primeşte 8% din finanţarea de bază, în funcţie de ponderea pe care o deţine.

Daniel Funeriu a intervenit spunând că senatorul PSD „greşeşte şi minte”, subliniind că foştii miniştri au introdus „finanţarea discreţionară”. „Doamna Andronescu a finanţat, cât a fost ministru, o sumă de bani semnificativ mai mare dată arbitrat de Minister Universităţii Politehnice, care este o universitate bună a României, trebuie încurajată, dar nu într-un mod netransparent”, a insistat ministrul.

„E un neadevăr şi nu vă face cinste”, a replicat Andronescu.

Preşedintele Traian Băsescu a semnat marţi decretul de promulgare a Legii educaţiei naţionale, în varianta în care Guvernul şi-a angajat răspunderea.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă