6.7 C
București
marți, 24 decembrie 2024
AcasăSportCNS refuză regionalizarea UDMR: "Ţinutul Secuiesc nu este compus din trei judeţe"

CNS refuză regionalizarea UDMR: „Ţinutul Secuiesc nu este compus din trei judeţe”

Vicepreşedintele CNS, Ferencz Csaba, susţine că organizaţia nu acceptă proiectul UDMR privind reorganizarea regională pentru că acesta menţionează trei judeţe, respectiv Covasna, Harghita şi Mureş, în timp ce Ţinutul Secuiesc este compus din două judeţe şi jumătate şi trebuie să rămână compact, relatează Mediafax.

Vicepreşedintele Consiliului Naţional Secuiesc (CNS), Ferencz Csaba, a declarat, miercuri, că dezbaterea cu privire la reorganizarea administrativă a ţării este „pur politică” şi nu se referă la regiunile tradiţionale care ar trebui să existe în România.

Orice reorganizare teritorială administrativă trebuie să se bazeze pe tradiţiile regionale ale României„, a spus Ferencz Csaba.

Potrivit acestuia, CNS nu acceptă proiectul UDMR privind reorganizarea regională pentru că acesta menţionează trei judeţe, respectiv Covasna, Harghita şi Mureş, însă Ţinutul Secuiesc este compus din două judeţe şi jumătate.

„Nu sunt trei judeţe secuieşti, ci două judeţe şi jumătate. Regiunile nu se delimitează după bunul plac al politicienilor, ci după tradiţiile care există în România, iar regiunile tradiţionale trebuie să dobândească statut administrativ. Aceasta este ideea noastră şi trebuie spus clar că Ţinutul Secuiesc nu se poate dizolva în nicio altă regiune”, a afirmat vicepreşedintele CNS.

Potrivit acestuia, Ţinutul Secuiesc trebuie să rămâne compact, în conformiztate cu tradiţia comunităţilor de aici.

Preşedintele CNS, Izsak Balazs, susţinea că Guvernul se pregăteşte să adopte o împărţire administrativă „care întrece în privinţa caracterului său antimaghiar reforma administrativă din 1968 a lui Ceauşescu”, cerând locuitorilor din Secuime „să se pregătească chiar şi de nesupunere civică”.

Proiectul de lege al UDMR privind reorganizarea regiunilor de dezvoltare prevede înfiinţarea a şaisprezece regiuni de dezvoltare, printre care una în care sunt grupate judeţele Covasna – Harghita – Mureş, precum şi organizarea a cinci macroregiuni de dezvoltare. În proiect se menţionează că pe terioriul României sunt constituite 16 regiuni şi cinci macroregiuni de dezvoltare, care nu sunt unităţi administrativ-teritoriale şi nu au personalitate juridică.

Cele 16 regiuni de dezvoltare sunt: Botoşani – Suceava, Bacău – Iaşi – Neamţ – Vaslui, Brăila – Buzău – Galaţi – Vrancea (macroregiunea I), Constanţa – Tulcea, Bucureşti, Călăraşi – Ialomiţa – Ilfov, Giurgiu – Teleorman, Dolj – Mehedinţi – Olt (macroregiunea II), Gorj – Vâlcea, Argeş – Dâmboviţa – Prahova (macroregiunea III), Arad – Caraş-Severin – Timişoara, Alba – Hunedoara, Sibiu – Braşov (macroregiunea IV) şi Covasna – Harghita – Mureş, Bistriţa-Năsăud – Cluj – Maramureş şi Bihor – Sălaj – Satu-Mare (macroregiunea V).

 

Cele mai citite

Danemarca consolidează apărarea Groenlandei după declarațiile lui Trump

Danemarca a anunțat o creștere semnificativă a bugetului pentru apărarea Groenlandei, la scurt timp după ce fostul președinte american Donald Trump și-a reiterat dorința...

Familia Regală petrece Crăciunul în mijlocul românilor la Săvârșin

Majestatea Sa Margareta a oferit, ca în fiecare an, daruri de Crăciun săvârșinenilor aflați în nevoie sau în suferință. Majestatea Sa a fost...

Programul băncilor în perioada sărbătorilor de iarnă: ce trebuie să știți pentru 24 decembrie – 7 ianuarie

În perioada sărbătorilor de iarnă, majoritatea băncilor își adaptează programul de lucru, iar multe dintre sucursale vor fi închise în zilele de 25 decembrie,...
Ultima oră
Pe aceeași temă