Autoturismul Ford B-max achiziţionat de preşedintele Traian Băsescu în iunie 2012, primul de acest fel produs de Fabrica de la Craiova, a fost plătit de fiica sa, Ioana Băsescu, potrivit declaraţiei de avere pe ultimul an a şefului statului, transmite Mediafax.
Autoturismul respectiv este singura achiziţie care apare în plus faţă de declaraţia de avere de anul trecut a şefului statului, publicată în iulie 2012. La modul de dobândire a autoturismului, fabricat în 2012, este menţionat: „Contract vânzare-cumpărare (cu OP din 25 iunie 2012 – plătitor Ioana Băsescu)”.
Pe de altă parte, şeful statului a realizat în 2012 acelaşi venit ca şi în 2011 din indemnizaţia sa, respectiv 73.074 lei. De asemenea, dacă în 2011 a avut 3.2708 euro şi 1.208 de dolari din diurnele de deplasări externe, în 2012 aceste sume au fost de 2.036 de euro şi 1.500 de dolari.
Modelul B-Max, de culoare roşie, a fost cumpărat de preşedintele Traian Băsescu în iunie anul trecut, el ţinând să fie primul cumpărător al acestui autoturism produs la Fabrica Ford de la Craiova. Şeful statului deţine şi primul autoturism Dacia Duster care a ieşit în 2010 pe porţile fabricii Dacia Renault.
În aprilie 2013, preşedintele Băsescu a mai făcut o vizită la Fabrica Ford de la Craiova, el recunoscând atunci că nu conduce autoturismul B-Max ca să nu facă accident cum a făcut cu autoturismul Logan al SPP.
„Sper că nu peste foarte mult timp va începe aici şi producţia altui tip de maşină decât B-MAX, pe care trebuie să vă spun că îl am acasă, dar nu îl conduc ca să nu fac ce am făcut cu Logan-ul”, spunea Băsescu.
Şeful statului a fost implicat pe 13 aprilie într-un accident rutier uşor, în zona podului Otopeni, autoturismul Dacia Logan pe care îl conducea tamponând uşor o altă maşină.