Deputatul PSD Bogdan Diaconu şi-a anunţat, duminică, intenţia de a solicita procedură de urgenţă pentru adoptarea legii de interzicere a Jobbik pe teritoriul României.
„Legea privind interzicerea extremismului trebuie adoptată cât mai repede pentru a opri acţiunile anti-statale pe care Jobbik le desfăşoară pe teritoriul României alături de alte organizaţii extremiste şi de aceea voi cere procedură de urgenţă pentru dezbaterea ei în Parlament”, afirmă Diaconu, într-un comunicat transmis AGERPRES.
În opinia social-democratului, „prin această lege vom putea interzice prezenţa parlamentarilor Jobbik şi a tentaculelor acestui partid în România şi vom opri la timp conflictul pe care partidul lui Vona Gabor încearcă să-l stârnească în Transilvania”.
„Ameninţarea deschisă cu un conflict de tip Kosovo în Transilvania reprezintă o incitare clară la violenţă prin care Jobbik încearcă destabilizarea României. Parlamentarul Gaudi-Nagy Tamas recunoaşte de altfel că circulă liber prin ţara noastră pentru a colabora cu organizaţiile extremiste maghiare din Transilvania, precum Mişcarea Tinerilor din cele 64 de Comitate, un fel de Gardă Maghiară de pe teritoriul românesc”, menţionează Diaconu.
El consideră că, în condiţiile în care „Jobbik a intrat în logica războiului cu România şi nu se va opri”, „este de datoria statului român să blocheze această direcţie care devine din extremistă, teroristă”.
„O lege clară pentru oprirea tuturor acestor activităţi pe teritoriul statului român, precum cea depusă deja la Parlament, trebuie adoptată rapid în Legislativ pentru a avea pârghiile necesare evitării spiralei violenţei atât de dorite de Jobbik şi de fanii lor din România”, se mai arată în comunicatul deputatului PSD.
Deputatul social-democrat Bogdan Diaconu a depus săptămâna trecută la Parlament un proiect de lege privind interzicerea extremismului în toate formele sale de exprimare, inclusiv prin interzicerea prezenţei în România a cetăţenilor străini vinovaţi de acţiuni anti-româneşti.
Potrivit unui comunicat remis AGERPRES, proiectul legislativ oferă ”un instrument legal interzicerii efective a manifestărilor extremiste pe teritoriul naţional (întruniri, tabere, conferinţe sau mitinguri) care, prin obiectul, desfăşurarea sau mesajele lor, aduc atingere directă sau indirectă art. 1 alin. 1 din Constituţie care prevede că România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil”.
Proiectul de lege prevede, de asemenea, ca persoanele de cetăţenie străină care promovează public în statele lor de origine, pe teritoriul României sau oriunde altundeva mesaje ce aduc atingere aceluiaşi articol constituţional să fie considerate „persona non grata pe teritoriul ţării noastre”.
Potrivit lui Bogdan Diaconu, acesta este cel de al doilea proiect legislativ dintr-un pachet de legi pentru combaterea extremismului maghiar pe care îl propune dezbaterii Parlamentului cu scopul de a opri o dată pentru totdeauna ascensiunea mişcărilor anti-româneşti .