20 C
București
sâmbătă, 28 septembrie 2024
AcasăSportBăsescu îl atacă pe "caporalul" Blaga

Băsescu îl atacă pe „caporalul” Blaga

PDL are nevoie de un preşedinte, nu de un caporal, a spus ieri Traian Băsescu, într-un atac fără precedent la adresa lui Vasile Blaga. Susţinătorii fostului ministru susţin însă că nu schimbă tabăra, indiferent de declaraţiile preşedintelui.

 

Lupta pentru conducerea Partidului Democrat-Liberal, începută sub semnul unei relative păci între candidaţi, s-a ascuţit ieri, după ce preşedintele Băsescu şi-a afirmat din nou sprijinul pentru Emil Boc şi l-a atacat dur pe principalul rival al acestuia, secretarul general al PDL, Vasile Blaga. Partidul „nu poate fi condus prin căprărie, n-are nevoie de un caporal, ci de un preşedinte”, a spus Băsescu, în timpul unei conferinţe de presă organizată în staţiunea Covasna.

Motivul supărării preşe-din-te-lui este acela că Blaga a făcut publică o întâlnire pe care a avut-o cu el şi cu Emil Boc. „Nu mi-a plăcut deloc tipul acesta de speculaţie publică şi faptul că sunt folosit în campanie”, a spus Băsescu. Mai mult, în opinia preşedin-te-lui, Blaga „şi-a însuşit un atac provenit din televiziunile lui Vântu şi Voiculescu” atunci când a declarat că vrea să-i fie şefului statului „un partener vertical, nu slugă”. Cât despre afir-ma-ţia că Blaga i-a condus campaniile electorale, pre-şe-dintele a replicat: „Mie niciodată nu mi-a condus nimeni campaniile. Punct. Hai s-o lăsăm pe asta cu miturile create pe bani, da?”.

„Orice caporal are bastonul de mareşal în raniţă”

Liderii PDL care au semnat moţiunea pentru candidatura lui Blaga spun că îşi menţin poziţia, în ciuda afirmaţiilor lui Băsescu şi a faptului că un război deschis între candidaţi ar putea însemna că doar tabăra câşti-gă-toare mai primeşte funcţii de conducere în partid. Mircea Hava, primarul oraşului Alba Iulia, a declarat pentru RL că, în ciuda respectului pentru Boc şi Băsescu, merge în continuare pe mâna lui Blaga, pentru că aceasta este singura şansă a partidului de a obţine un scor bun la alegerile viitoare. „Oamenilor le-a intrat în cap că e doar vina lui Boc” pentru scăderea nivelului de trai, argumentează el. Hava speră că, după Congres, învingătorii se vor reuni şi vor împărţi funcţiile de conducere în partid.

Cezar Preda şi Cristian Boureanu, şi ei semnatari ai moţiunii lui Blaga, au comentat afir-ma-ţiile lui Băsescu spunând că „orice caporal are bastonul de mareşal în raniţă”. „Preşedintele Băsescu are dreptul să facă orice fel de declaraţie pe subiectele legate de PDL sau pe orice temă doreşte acesta”, a adăugat Boureanu. Blaga nu a putut fi contactat până la închiderea ediţiei.

Monica Bonea
Monica Bonea
Monica Bonea, editor Rl online
Cele mai citite

Record de returnare a ambalajelor în sistemul Garanție Returnare

În primele nouă luni de funcționare a sistemului Garanție Returnare (SGR), românii au returnat aproape 1,9 miliarde de ambalaje, iar luna trecută, peste un...

Bursele europene au închis pe creștere, impulsionate de sectorul bunurilor de uz casnic și de câștigurile din Asia-Pacific

Bursele europene au încheiat sesiunea de tranzacționare în creștere, susținute de acțiunile producătorilor de bunuri de uz casnic și de câștigurile înregistrate pe piețele...

Emisiune de titluri de stat Fidelis cu dobânzi atractive pentru investitori, din 2 octombrie

Ministerul Finanțelor a lansat o nouă emisiune de titluri de stat Fidelis, destinată investitorilor persoane fizice, care se desfășoară între 2 și 11 octombrie....
Ultima oră
Pe aceeași temă