Ministrul Apărării Mircea Duşa şi directorul Centrului pentru Studii Avansate privind Holocaustul, Paul Shapiro, au semnat joi, un amendament la Protocolul între Ministerul Apărării Naţionale şi Consiliul Memorial al Holocaustului din Statele Unite ale Americii, informează un comunicat al Ministerului Apărării Naţionale, remis România Liberă.
Amendamentul va extinde, astfel, accesul reprezentanţilor Consiliului Memorial al Holocaustului din SUA la inventarele şi documentele referitoare la perioada 1938-1964, din depozitele de arhivă ale M.Ap.N.
Evenimentul a avut loc joi după-amiază, la sediul Ministerului Apărării Naţionale.