„La data de 26 septembrie a.c, poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Poliţiei Române, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, efectuează 26 de percheziţii, în municipiul Bucureşti şi judeţele Ilfov, Dâmboviţa, Argeş şi Prahova, la domiciliile unor persoane şi sediile sociale ale unor societăţi comerciale cercetate pentru evaziune fiscală în formă continuată”, se menţionează într-un comunicat de presă transmis de IGPR.
Conform acestuia, din materialul probator administrat până în prezent, au rezultat indicii că persoanele în cauză, în perioada ianuarie 2012 – ianuarie 2014, ar fi creat un sistem prin care societăţi comerciale controlate şi administrate în fapt de acestea, dar şi societăţi ce aparţineau altor persoane, s-ar fi sustras de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale către bugetul de stat, respectiv de la plata T.V.A. şi a impozitului pe profit.
Activitatea infracţională se realiza prin evidenţierea în contabilitate şi în documentele legale (deconturile de T.V.A. şi declaraţiile privind obligaţiile de plată către bugetul de stat) a unor operaţiuni nereale şi cheltuieli fictive, în baza unor relaţii cu societăţi controlate în fapt tot de persoanele bănuite.
Prejudiciul cauzat prin activitatea ilicită este de 8.982.728 de lei, reprezentând T.V.A. şi impozit pe profit, eludate la plată.
În vederea continuării cercetărilor, 32 de persoane vor fi conduse la audieri.
Echipele participante la operaţiune sunt constituite din poliţişti specializaţi din cadrul Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice – IGPR, Poliţiei Capitalei şi inspectoratelor de poliţie judeţene Ilfov, Dâmboviţa, Argeş şi Prahova, împreună cu grupe de intervenţie din cadrul SIAS.