17 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialMETEO Vremea se va schimba radical în următoarele două zile. Ce temperaturi...

METEO Vremea se va schimba radical în următoarele două zile. Ce temperaturi ne aşteaptă în Bucureşti

Marţi şi miercuri, vremea se va schimba radical. Cerul va avea înnorări temporare şi local vor fi averse şi descărcări electrice, condiţii în care valorile termice vor fi apropiate de cele ce ar fi normale la această dată, informează Administraţia Naţională de Meteorologie.

Marţi, vremea va fi caldă, cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene se vor semnala, doar izolat. Începând de seara, înnorările se vor accentua în vest şi în sud, dar şi la munte unde va ploua, local. Pe arii restrânse, cantităţile de apă vor depăşi 15…20 l/mp şi vor fi condiţii de grindină. Vântul va avea intensificări locale, cu viteze ce vor depăşi 50 km/h, iar pe crestele montane 70 km/h.

Trecător, vor fi posibile vijelii. Temperaturile maxime se vor încadra între 18…20 de grade în estul Transilvaniei şi nordul Moldovei şi 31 de grade în sudul Munteniei. Minimele termice vor fi cuprinse între 7…8 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali şi 19…20 de grade pe litoral, unde se menţin condiţii de ceaţă.

La Bucureşti, vremea se va menţine caldă. În cursul zilei, cerul va fi variabil, cu înnorări trecătoare, la începutul intervalului, când vor mai fi posibile ploi slabe. Noaptea, înnorările se vor accentua şi vor fi averse şi descărcări electrice. Vântul va sufla moderat, cu intensificări temporare. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 29 de grade, iar cea minimă va fi de 16…17 grade. 

Miercuri, în ţară, vremea va fi, în general, instabilă. Mai ales după-amiaza şi noaptea, cerul va avea înnorări temporar accentuate şi vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, în majoritatea regiunilor, posibil trecător, chiar cu aspect de vijelie. Vor fi condiţii de grindină, iar cantităţile de apă vor depăşi, izolat, 25…30 l/mp.

Excepţie va face sud-estul ţării şi extremitatea sa de răsărit, unde vremea va fi predominant frumoasă. Temperaturile maxime, în scădere faţă de cele din ziua precedentă, în vestul şi nord-vestul teritoriului, se vor încadra între 18 grade în Dealurile de Vest şi 30…32 de grade în Bărăgan şi Podişul Dobrogei; minimele termice vor fi cuprinse, în general, între 10 şi 20 de grade.

Cele mai citite

Soluții pentru protecția împotriva exploziilor de praf

În peisajul comercial de astăzi, asigurarea siguranței și securității este vitală, în special în ceea ce privește reducerea riscurilor asociate cu exploziile de praf....

Tichetele casnice: cum le pot folosi firmele și persoanele fizice

Sistemul de plată prin tichete a activităților casnice e funcțional și tocmai a fost modificat de Guvern printr-o ordonanță de urgență, deși acesta ar...

Vopsirea auto profesională. Etapele procesului de vopsire pas cu pas

Vopsirea auto profesională este un proces complex și meticulos, care implică mai multe etape distincte pentru a obține un finisaj impecabil și durabil. În...
Ultima oră
Pe aceeași temă