1.1 C
București
sâmbătă, 4 ianuarie 2025
AcasăSpecialProtest de amploare la Madrid. Vezi ce vor manifestanţii

Protest de amploare la Madrid. Vezi ce vor manifestanţii

Zeci de mii de manifestanţi au protestat duminică în centrul Madridului, cerând schimbări politice şi sociale în Spania, relatează NewsIn.

Manifestaţia de la Madrid a fost prima organizată duminică în Spania şi a atras circa 37.000 de persoane, relatează CNN, citând o firmă o consultanţă care a estimat numărul de participanţi.

Însă proteste au avut loc şi în alte 55 de oraşe, precum Barcelona, Bilbao sau Valencia, scrie presa locală.

Printre principalele nemulţumiri ale participanţilor la manifestaţii s-au numărat rata mare a şomajului din ţară, 21%, şi măsurile economice de austeritate, dar şi eforturile Uniunii Europene de a stabiliza euro, ce ar putea duce la noi măsuri dure în UE.

La Madrid, protestatarii au format şase coloane care au mărşăluit spre centru dinspre nordul, sudul, estul şi vestul oraşului. Ei au fluturat pancarte şi au scandat diferite sloganuri, în timp ce s-au îndreptat spre piaţa Neptun, din apropiere de sediul Parlamentului.

Numeroşi poliţişti au fost desfăşuraţi pentru a apăra Parlamentul, la câteva zile după ce ciocniri au avut loc între manifestanţi şi forţele de ordine, în faţa legislativului regional catalan de la Barcelona.

Sistemul capitalist nu funcţionează. Este un sistem incorect şi mulţi oameni sunt într-o situaţie proastă, fără bani”, a declarat Eva Fernandez, o asistentă socială care a mărşăluit împreună cu coloana „de nord” pe principalul bulevard din Madrid, La Castellana.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă