María Consuelo Araújo, ministrul de Externe demisionar al Columbiei, este prima victima a campaniei impotriva "parapoliticii", care denunta legaturile dintre cercurile politice columbiene si gruparile paramilitare de extrema dreapta, infiintate in urma cu doua decenii de marii proprietari de terenuri, cu acordul autoritatilor, pentru apararea proprietatilor de gherilele marxiste (FARC).
Desi se bucura de sustinerea presedintelui Alvaro Uribe si avea o imagine buna, María Consuelo Araújo a demisionat dupa ce fratele ei, senatorul Álvaro Araújo, si tatal, fostul ministru al Agriculturii Álvaro Araújo Noguera, au fost pusi oficial sub acuzare de Curtea Suprema de Justitie, pentru complot in vederea comiterii unui delict si participare intelectuala la sechestrarea cu scop de extorcare a unui om de afaceri, in urma cu cinci ani. Cei doi impreuna cu alti cinci senatori (dintre care unul a fugit din tara) sunt suspectati de apartenenta la Unitatile de Autoaparare Columbiana, organizatie paramilitara de extrema dreapta oficial desfiintata, careia i se atribuie actiuni teroriste soldate cu mii de victime. María Consuelo Araújo a declarat ca demisioneaza pentru a inlatura orice suspiciune de ingerinta politica in procesul fratelui si tatalui ei si pentru a "avea libertatea de a fi alaturi" de familia sa.
In locul demisionarei, presedintele Alvaro Uribe l-a numit ministru de Externe pe Fernando Araújo (fara nici o legatura de rudenie), fost ministru al Dezvoltarii Economice, care a reusit sa scape din captivitatea gherilelor FARC la 31 decembrie anul trecut, dupa ce fusese luat ostatic la 4 decembrie 2000.
Incepand cu data de 2 februarie, aproximativ 60 de personalitati din Columbia – intre care un fost candidat la presedintie, un fost ministru, militari si functionari de rang inalt – au fost chemate in fata Curtii Supreme de Justitie de la Bogota, pentru a fi interogate cu privire la legaturile dintre responsabilii politici si gruparile paramilitare ale extremei drepte.