5.3 C
București
vineri, 3 ianuarie 2025
AcasăSpecialOccidentul, unit in fata lui Putin

Occidentul, unit in fata lui Putin

Summitul G8 din Germania a inceput ieri dupa-amiaza cu un dineu intr-un castel la 15 km de Heiligendamm.
Liderii occidentali au declarat ca vor fi fermi fata de presedintele rus, Vladimir Putin, apropiindu-se de pozitia lui Bush, care insa ramane izolat in privinta combaterii incalzirii globale.
Reuniunea liderilor G8 (SUA, Germania, Marea Britanie, Franta, Italia, Japonia, Canada si Rusia) nu a avut un start prea promitator, in pofida ambitiilor si eforturilor gazdei, cancelarul german Angela Merkel. SUA au repetat ieri faptul ca nu vor accepta fixarea unui obiectiv global pe termen lung in privinta reducerii emisiilor de gaze cu efect de sera, in cadrul unui acord care sa intre in vigoare dupa 2012, termen la care expira Protocolul de la Kyoto. Washingtonul propune in schimb lansarea unor noi runde de negocieri intre statele responsabile pentru cea mai mare parte a emisiilor poluante.
Daca presedintele SUA, George W. Bush, se poate astepta la presiuni in aceasta privinta de la unii parteneri din G8, el va beneficia de sprijinul acestora in relatia tensionata cu presedintele rus, Vladimir Putin. Fostul presedinte francez, Jacques Chirac, si fostul cancelar german, Gerhard Schröder, adepti ai unui ton "moderat" fata de Moscova, au fost inlocuiti de Nicolas Sarkozy (care a declarat ca doreste sa aiba un dialog "franc" cu Putin) si de Angela Merkel, care nu a ezitat sa aduca in discutie la recentul summit de la Samara subiectul suparator pentru liderul de la Kremlin al tratamentului de care are parte opozitia din Rusia. Premierul britanic, Tony Blair, care participa pentru ultima data la un summit G8, s-a angajat, de asemenea, sa aiba "o discutie deschisa" cu Putin despre "starea relatiilor nu doar dintre Marea Britanie si Rusia (extrem de tensionate dupa otravirea cu poloniu 210, la Londra, a fostului spion rus Aleksandr Litvinenko, n.r.), ci si dintre Europa si Rusia".
Aceste declaratii, care vin imediat dupa criticile la adresa derapajelor antidemocratice din Rusia exprimate de presedintele american, George W. Bush, la Praga, sunt semnale ca Putin se confrunta, la Heiligendamm, cu o pozitie unitara a liderilor occidentali, lucru care nu i s-a intamplat prea des!
Dana Hadareanu
redactor

» Lavrov contraataca

Criticati pentru ca au recurs la "o retorica de tip razboi rece", liderii rusi contraataca. Ministrul de Externe, Serghei Lavrov, a declarat ieri, chiar inaintea deschiderii summitului G8, ca "partenerii occidentali" ai Moscovei "nu doar utilizeaza (acest tip de) retorica, ci actioneaza in spiritul razboiului rece", un exemplu fiind decizia SUA de a amplasa elemente ale scutului antiracheta in Polonia si Republica Ceha. "Cand ei actioneaza astfel, la ce se asteapta in schimb?", s-a intrebat Lavrov.

» Tunuri cu apa

Politia germana a recurs ieri la tunuri cu apa si la gaze lacrimogene pentru a-i indeparta pe manifestantii antiglobalizare care incercau sa se apropie de bariera de securitate care inconjoara statiunea Heiligendamm, unde are loc summitul G8. Intre 5.000 si 6.000 de protestatari au blocat una dintre soselele care duc spre Heiligendamm. Organizatiile antiglobalizare au planificat in zilele summitului circa 30 de proteste, majoritatea in apropierea aeroportului din Rostock, punctul de sosire al liderilor G8.

Cele mai citite

Cursul BNR deschide anul 2025 în ușoară creștere față de finalul anului trecut

Banca Națională a României (BNR) a deschis anul 2025 cu un curs de 4,9749 lei/euro, în creștere față de 4,9741 lei/euro, nivel înregistrat pe...

Poliția Română, cea de Frontieră și Jandarmeria au intensificat controalele în apropierea punctelor de trecere a frontierei

Poliția Română, Poliția de Frontieră și Jandarmeria Română au desfășurat vineri o acțiune comună pe DN 5, în apropierea Punctului de Trecere a Frontierei...

Denis Ciobotariu a semnat un contract până în 2028 cu Rapid

Denis Ciobotariu, fundaș central de 26 de ani, a semnat un contract cu Rapid București, valabil până în vara anului 2028. Denis Ciobotariu a venit...
Ultima oră
Pe aceeași temă