Barack Obama şi-a exprimat în cursul întâlnirii cu Dalai Lama susţinerea pentru un „dialog direct” între China şi Tibet, a anunţat Casa Albă, relatează NewsIn.
Obama s-a întâlnit cu Dalai Lama sâmbătă la Washington. Liderul american a salutat angajamentul liderului spiritual tibetan faţă de nonviolenţă.
Barack Obama a subliniat în cursul întâlnirii cu Dalai Lama politica americană potrivit căreia „Tibetul este parte a Chinei, iar SUA nu susţin independenţa Tibetului”, a anunţat Casa Albă.
În cursul discuţiilor care au durat 45 de minute, preşedintele şi-a exprimat susţinerea pentru un „dialog direct” între China şi Tibet ca o cale către pace.
China a criticat aspru întâlnirea, spunând că ea „lezează sentimentele poporului chinez şi relaţiile dintre China şi SUA”.
„Această acţiune este o ingerinţă în problemele interne ale Chinei”, a spus Ministerul chinez de Externe.
Ultima întâlnire a preşedintelui american cu Dalai Lama datează din februarie 2010 şi a fost ferm condamnată de Beijing.
Susţinerea americană acordată lui Dalai Lama este un subiect de divergenţe în relaţiile dintre SUA şi China, pentru că Beijingul îl vede pe liderul religios ca fiind separatist.
„Permiţându-i lui Dalai Lama să vină la Washington şi să îl întâlnească pe liderul american, SUA au încălcat principiile de bază ale relaţiilor internaţionale şi promisiunile lor solemne, dar au lezat şi relaţiile dintre SUA şi China.”, a spus Beijingul.