Verdictele de vinovatie pronuntate impotriva fostilor conducatori ai Enron, Kenneth Lay si Jeffrey Skilling, ar putea duce la revizuirea legislatiei antifrauda americane adoptate dupa falimentul, la sfarsitul anului 2001, al acestui important grup din domeniul energiei, a transmis ieri AFP. Pana la revizuirea legislatiei, presa acorda spatii largi principalelor figuri ale scandalului Enron.
Kenneth Lay: fondatorul grupului, 63 de ani. In 2001, pentru cateva luni, a renuntat la postul de presedinte director general, pe care il ocupa din 1990, lasandu-l in locul sau pe Jeffrey Skilling. In tot acel timp, Lay a ramas presedinte al Consiliului de Administratie. A revenit in cea mai inalta functie dupa demisia lui Skilling, produsa in vara anului 2001, din motive personale. Lay prezida grupul si in momentul declararii falimentului, in decembrie 2001. Nascut pe 15 aprilie 1942, intr-o familie deosebit de saraca, Ken Lay a devenit unul dintre personajele centrale ale vietii mondene din Houston datorita succesului obtinut ca sef al Enron. Apropiat al presedintelui american George W. Bush, el a contribuit cu generozitate la campaniile electorale ale acestuia, atat pentru postul de guvernator al statului Texas, in 1993, cat si ulterior, pentru functia de sef al SUA, in 2000. Intre 1989 si 2001, Lay si-a vandut din actiunile Enron, pentru mai mult de 300 milioane de dolari, incurajandu-i totodata pe angajatii grupului sa cumpere.
Jeffrey Skilling: 52 de ani. A inceput sa lucreze la Enron la mijlocul anilor '80. A avansat rapid, devenind numarul doi, dupa Lay, in 1996. In 2001, i-a succedat acestuia in functia de presedinte director general, pe care a ocupat-o doar cateva luni, dupa care a demisionat, spre surprinderea tuturor. A fost considerat unul dintre cei mai buni specialisti in domeniu, desi era catalogat drept arogant si dur. In 2001, a insultat public un analist de pe Wall Street care-i pusese intrebari despre situatia contabila a grupului. Skilling, asemenea lui Ken Lay, a vandut, in lunile care au precedat falimentul, din actiunile sale Enron, pentru mai multe zeci de milioane de dolari.
Richard Causey: in momentul falimentului, era vicepresedinte al Enron insarcinat cu evidentele contabile, dat fiind ca lucrase in trecut ca auditor la Arthur Andersen. Avea sa joace rolul de martor in proces, dupa ce a decis sa se recunoasca vinovat la acuzatia de frauda.
In schimbul informatiilor furnizate investigatorilor, Causey a obtinut o condamnare de doar sapte ani inchisoare, perioada care poate fi redusa la doi ani daca el coopereaza „intr-o maniera totala si cu onestitate in ancheta falimentului Enron”. Causey a acceptat, totodata, sa restituie guvernului federal 1,25 milioane dolari din banii castigati la Enron.
Andrew Fastow: in varsta de 44 de ani, este persoana din cauza careia s-a declansat scandalul. Responsabil cu serviciile financiare ale companiei, el a pus la punct o structura complexa de societati-„paravan”, cu ajutorul carora a inscris ca beneficii sumele ce erau, de fapt, pierderi subite pentru Enron, avand grija, insa, sa-si acorde remuneratii substantiale. A pledat vinovat si a fost condamnat, in ianuarie 2004, la zece ani de inchisoare si la o amenda de 23 milioane de dolari.
Sotia sa, Lea Fastow, condamnata la un an de inchisoare in mai 2004, a ocupat la Enron postul de trezorier adjunct, pana in 1998. Ea a recunoscut ca a omis sa mentioneze in declaratiile sale fiscale, din decembrie 1997 pana in 2000, venituri de peste 204 milioane dolari, varsate de grupul Enron familiei sale.
