România are atât interese economice, cât şi strategice în zona caucaziană, spune un oficial al Ministerului Apărării, care notează că această regiune va deveni una de intersecţie a marilor puteri în viitorul nu prea îndepărtat.
>>Rusia priveşte cu nelinişte noile parteneriate care se fac în regiune, iar analiştii de la Moscova şi de la Ankara consideră că în ultima perioadă România şi-a extins prea mult influenţa militară şi energetică la Marea Neagră.
>>Preşedintele Traian Băsescu începe astăzi o vizită în Azerbaidjan, una dintre cele patru ţări cu care România are parteneriate strategice.
>>Azerbaidjan este punctul de pornire al unei noi rute energetice prin care specialiştii români speră să renunţe în viitor la importurile de gaze ruseşti şi chiar să reducă piaţa europeană a Gazprom, potrivit unui specialist de la Ministerul Economiei.
România a reuşit să-şi facă suficiente conexiuni pentru a putea participa în viitor la jocurile din regiunea Mării Caspice şi este singura ţară din Uniunea Europeană care a semnat un parteneriat strategic cu o ţară din zonă. Există două beneficii pe această tablă de şah, după cum ne-a explicat un oficial din Ministerul Apărării: unul economic, care ţine de valorificarea resurselor energetice şi celălalt strategic, care vizează deschiderea acestei zone care se află pe principala axă a secolului 21, asa cum a fost trasată de experţii militari ai Marilor Puteri: Golful Aden-Golful Persic-Shanghai.
După ce a semnat în 2009 un parteneriat strategic cu Azerbaidjan, România a avut ideea unui nou traseu energetic prin care gazul caucazian să ajungă în Europa, ocolind toate cele trei mari puteri de la Marea Neagră: Rusia, Ucraina şi Turcia. În acest fel România şi-a creat propriul NABUCCO printr-un acord semnat anul trecut de Azerbaidjan, Georgia şi România, cărora li s-a alăturat ulterior şi Ungaria.
Proiectul AGRI (Azerbaidjan, Georgia, Romania Interconetction) presupune aducerea gazelor azere din zăcământul Shah Deniz prin gazoductul Baku-Tbilisi până pe litoralul georgian, unde vor fi lichefiate astfel încât să poată fi transportate cu nave de mare tonaj până la Constanţa. Aici se regazifică şi este trimis prin conducte spre vest prin Ungaria şi spre sud, prin Bulgaria. Construcţia celor două terminale de gaz natural lichefiat pe malul Mării Negre, unul la Kulevi în Georgia şi celălalt la Constanţa, în România, vor costa între două şi cinci miliarde de euro şi vor fi proiectate cu o capacitate maximă de opt miliarde de metri cubi de gaze. Un specialist de la Ministerul Economiei ne-a spus că România speră să poată furniza gaz în statele UE în următorii trei ani, iar Gazprom, cel mai mare furnizor din lume, s-ar putea să-şi piardă în acest fel o parte dintre consumatorii occidentali.
România crede că va putea construi uzinele de lichefiere a gazului cu bani europeni şi că va putea aduce gaz caspic în Europa mai repede decât South Stream, conducta rusească proiectată să aprovizioneze piaţa comunitară pe o rută care ocoleşte Ucraina, şi mai repede decât Nabucco, gazoductul gândit de UE pentru a reduce dependenţa de Rusia. Romgaz a beneficiat încă din 2008 de 1,6 milioane de dolari de la Agenţia SUA pentru Comerţ şi Dezvoltare pentru a face un studiu de fezabilitate pentru terminalul de gaz lichefiat de la Constanţa, în condiţiile în care în toată lumea există doar 70 de terminale pentru regazificarea gazelor lichefiate.
Analiştii de la Stratfor consideră că proiectul AGRI nelinişteşte atât Rusia, cât şi Turcia. Rusia nu vede cu ochi buni relaţiile tot mai bune pe care România şi le face în Caucaz şi este în mod vădit nemulţumită de noua rută energetică la care participă Georgia şi Azerbaidjanul. Eugene Chausovsky de la Stratfor observă că statele participante la AGRI au probleme serioase cu Rusia: Georgia are pe teritoriul său două enclave rusificate, Osetia de Sud şi Abhazia, plus războiul ruso-georgian din 2008; Azerbaidjanul, deşi se străduieşte să aibă o politică pragmatică a avut disensiuni cu Rusia, care i-a susţinut şi finanţat, pe armeni în conflictul din Nagorno-Karabach; România are relaţii reci cu Moscova şi din cauza Republicii Moldova, care tinde să iasă de sub influenţa Federaţiei Ruse şi să intre în sfera occidentală. Relaţiile precare ale partenerilor AGRI cu Rusia ar putea vulnerabiliza acest proiect, cu atât mai mult cu cât gazoductul prin care sunt aduse gazele azere în Georgia trec inevitabil prin imediata apropiere a Abhaziei, republică separatistă controlată de Rusia. „În Abhazia, Moscova deţine trupe militare şi dacă şi-ar dori să saboteze AGRI ar putea să o facă foarte uşor”, crede analistul de la Stratfor.
Rusia nu vede cu ochi buni România, iar spionajul rusesc s-a intensificat, după cum sugerează şeful SRI, mai ales după amplasarea bazei americane aproape de Constanţa. Rusia continuă să se simtă jignită de ascensiunea României în regiune, iar experţii apropiaţi Kremlinului nu ezită să vorbească despre intenţiile ei iredentiste. În plus, ambiţiile energetice ale Bucureştiului sunt percepute ca mişcări care subminează proiectele ruseşti. Între Rusia şi Turcia, cele două mari puteri pontice, România se interpune ca actor militar şi economic susţinut de SUA.
Pe de altă parte, Turcia este agasată nu doar de avansul României în zona caucaziană şi de intenţia de a fi un centru al transferului hidrocarburilor caucaziene spre Occident, ci şi fiindcă devine o terminaţie a Statelor Unite la Marea Neagră – prin baza militară americană de la Kogălniceanu şi prin scutul antirachetă. Ankara, care a refuzat ideea americanilor de a construi pe teritoriul Turciei instalaţii antirachetă, se teme că SUA încearcă să devină o putere pontică prin intermediul României. În telegramele secrete ale ambasadei Statelor Unite, date publicităţii de WikiLeaks se arată că „o provocare mai complicată pentru România este menţinerea de relaţii bune cu Turcia”, fiindcă Ankara „nu este deloc timidă” atunci când vine vorba să-şi „exprime nemulţumirea la Bucureşti faţă de dorinţa României de a cere o prezenţă mai mare a NATO (şi a SUA) în Marea Neagră”.
Relaţiile bune româno-turce s-au deteriorat după ce Bucureştiul a început să pună în practică şi componenta militară a parteneriatului strategic pe care îl are cu SUA tocmai fiindcă acest lucru ameninţă poziţia Turciei de putere regională. Potrivit unor surse diplomatice, Ankara consideră că România poate schimba echilibrul din zonă cu ajutorul americanilor, atât datorită bazei militare de la Marea Neagră, a proiectului scutului antirachetă, cât şi prin prezenţa militarilor români în Afganistan şi eventual a flotei aeriene dotată cu aparate F-16, pe care preconizează să o cumpere din SUA. Toate aceste date i-au determinat pe oficialii turci să refuze oferta ministrului Theodor Baconschi, făcută anul trecut, de a semna un parteneriat strategic.
Folosindu-se de strategia SUA, care indirect îşi propune să schimbe raportul de forţe din regiunea Mării Negre, România şi-a creat propria platformă de extindere a influenţei pe plan militar şi energetic. Un oficial de la Ministerul Apărării ne-a explicat că această extindere se suprapune întâmplător pe cea mai fierbinte axă strategică a momentului, care face joncţiunea între Golful Persic şi China, iar România are şansa să joace alături de marii actori. Deja prin aranjamentele cu Azerbaidjanul preconizează aducerea gazului şi petrolului azer via România spre Europa.
La începutul acestui an compania petrolieră de stat din Azerbaidjan, SOCAR, un gigant al industriei petroliere mondiale, a achiziţionat o mică reţea de benzinării româneşti cu intenţia de a-şi mări investiţia şi a intra pe piaţa UE, după modelul KazMunaiGaz, societatea kazahă care a cumpărat Rompetrol. Anul trecut preşe-dintele Kazahstanului a propus şi o altă rută de transport al petrolului kazah, care să facă din România un punct nodal pe viitoarea hartă energetică – un oleoduct care să traverseze Azerbaidjanul şi Georgia până la malul Mării Negre, iar de acolo petrolul să fie încărcat în tancuri şi dus în România. De aici ar urma să fie transportat în Italia printr-o conductă care să lege Constanţa de Trieste. Aceste proiecte completează AGRI şi Nabucco, ambele vitale pentru a reduce dependenţa ţării şi a Uniunii Europene de gazul rusesc.
România se află în acest fel la intersecţia drumurilor principale pe care pot fi aduse în Europa urişele cantităţi de hidrocarburi existente în jurul Mării Caspice şi depinde în mare măsură de abilitatea liderilor politici să folosească această poziţie în scopuri strategice.
2011, anul decisiv pentru Nabucco
Gazoductul proiectat de UE pentru a aduce gaz caspic în Europa pe o rută care să ocolească Rusia a stagnat până acum mai ales din lipsa resurselor. Acum o lună însă, Azerbaidjan şi Turkmenistan au declarat că sunt gata să construiască pe fundul Mării Caspice gazoductul care să lege cele două state, deşi marile state riverane, Rusia şi Iranul, se opun din cauza riscurilor ecologice. Dacă această conductă va deveni operaţională, cantitatea de gaz care ar putea alimenta Nabucco ar putea fi suficientă. Potrivit specialiştilor azeri, până în 2020 extracţiile de gaz din Azerbaidjan ar putea creşte de două ori, de la 27 de miliarde metri cubi la 50-55 de miliarde, în vreme ce majorarea extracţiilor din Turkmenistan se va apropia în 2030 de 250 de miliarde.
Nabucco are nevoie de 31 de miliarde metri cubi de gaze, pe care Azerbaidjanul singur nu putea să-I asigure, iar Iranul, care deţine cea mai mare rezervă de gaz din lume după Rusia, şi Turkmenistan, se află încă pe axa răului din care fac parte statele finanţatoare ale terorismului. De aceea aportul Turkmenistanului este esenţial şi deşi această ţară a semnat déjà o înţelegere pe 30 de ani cu China, rezervele sale de gaz ar fi suficiente să alimenteze ambele conducte, atât spre Orientul Îndepărtat, cât şi spre Occident.
Pe de altă parte, preţul gazoductului Nabucco, estimat în 2005 la 7,9 miliarde de euro, a crescut, conform unui studiu făcut recent de British Petrolium, la 14 miliarde de euro, sumă care ameninţă să facă afacerea neprofitabilă. Preţul minereului de fier folosit la conductele de fier a crescut cu 50 la sută faţă de anul trecut, ceea majorează neaşteptat costurile totale. Gazoductul ar urma să aibă 3.300 de kilometri şi are nevoie de două milioane de tone de oţel, 200.000 de segmente de ţeavă de oţel şi peste 30 de staţii de comprimare a gazului. Marlene Holzner, purtătoarea de cuvânt a comisarului European pentru energie declară că anul 2011 este pentru Nabucco fie anul succesului, fie anul eşecului.
Mulţi experţi atât de la Bruxelles, cât şi din zona caspică susţin că UE s-a apropiat mai mult ca oricând de realizarea gazoductului Nabucco şi că nu ar fi exclus ca până la sfârşitul anului Uniunea Europeană să poată semna, după cum era prevăzut, acorduri cu toţi furnizorii de gaz natural pentru Nabucco şi să înceapă lucrările. Nabucco este puternic susţinut de SUA, pentru care proiectul este la fel de important cum a fost în anii 90 oleoductul Baku-Ceyhan, care aduce petrol caspic din Azerbaidjan prin Georgia până la Marea Mediterană, ocolind Rusia.
>>Între Rusia şi Turcia, cele două mari puteri pontice, România se interpune ca actor militar şi economic susţinut de SUA.
Proiectul AGRI nelinişteşte atât Rusia, cât şi Turcia. Rusia nu vede cu ochi buni relaţiile tot mai bune pe care România şi le face în Caucaz.
