”China a respectat şi va respecta întotdeauna independenţa teritorială a altor state”, a declarat Hong Lei, Purtătorul de cuvânt al Ministrului de Externe al Chinei.
Acesta a spus că problema din Crimeea trebuie rezolvată prin negocieri, conform ITAR-TASS.
”Părţile implicate în conflict trebuie să evite să acţioneze astfel încât să nu agraveze situaţia. Comunitatea internaţională trebuie să joace un rol constructiv pentru a detensiona situaţia”, a adăugat Lei.
Reamintim faptul că marţi, preşedintele rus Vladimir Putin, a semnat cu liderii de la Crimeea şi Sevastopol, un acord privind alipirea teritoriilor ucrainene la Federaţia Rusă. În timpul discursului său, preşedintele Rusiei a declarat că le este “recunoscător autorităţilor din China, care susţin Rusia în acţiunile sale”.