Un terorist-kamikaze s-a aruncat în aer, luni, într-o cafenea din nordul oraşului Bagdad, provocând moartea a cel puţin 16 persoane şi rănirea altor 35, anunţă autorităţile locale, citate de AFP.
Explozia s-a produs în jurul orei 18.30 (18.30, ora României), a declarat şeful Consiliului municipal, Faris Jaafar.
În ultimele săptămâni, insurgenţii au multiplicat atacurile împotriva restaurantelor, în special în luna de post musulman (Ramadan), în contextul în care numeroase persoane ieşeau la terase în cursul serii şi nopţii, când postul se întrerupea.
Sâmbătă, la sfârşitul Ramadanului, o serie de atentate s-au soldat cu moartea a peste 70 de oameni, violenţele fiind revendicate de gruparea insurgentă Statul Islamic în Irak şi Levant (EIIL), afiliată reţelei teroriste Al-Qaida.