Un articol al unuia dintre cei mai cunoscuţi jurnalişti de investigaţie din Statele Unite, Edward Jay Epstein, apărut în publicaţia New York Review of Books, aduce la lumină noi detalii ale afacerii DSK, dezvăluind implicarea unor apropiaţi ai preşedintelui Franţei, Nicolas Sarkozy, în căderea fostului şef al Fondului Monetar Internaţional.
Epstein a recreat desfăşurarea evenimentelor din 14 mai cu ajutorul datelor cheilor electronice din hotelul Sofitel, în care a avut loc presupusul viol al cameristei Nafissatou Diallo de către Dominique Strauss-Kahn, dar şi folosindu-se de mai multe documente primite de la companii de telefonie, care arată ce apeluri au fost efectuate în cursul zilei de către protagoniştii întregii afaceri.
Ziua începuse prost pentru DSK: o cunoştinţă care lucra temporar în birourile din Paris ale parti-dului preşedintelui Sarkozy, UMP, îi adusese acestuia la cunoştinţă că un e-mail trimis de pe Blackberry-ul său de serviciu către soţia sa, jurnalista Anne Sinclair, fusese citit în birourile UMP. Deoarece DSK fusese avertizat, cu puţină vreme în urmă, de către un prieten care lucra în Corpul Diplomatic francez, că apropiaţi ai lui Sarkozy vroiau cu orice preţ să îi distrugă reputaţia, implicându-l într-un scandal, anunţul că telefonul său ar fi putut fi supravegheat de hackeri a fost deosebit de alarmant. La ora 10.07, DSK o sună pe soţia sa cu rugămintea să îl contacteze pe un prieten care cunoştea experţi în intercepţia comunicărilor; aceştia ar fi urmat să analizeze telefonul a doua zi. Două ore mai târziu, între 12.06 şi 12.07, camerista Nafissatou Diallo intră în camera lui Dominique Strauss-Kahn – şi, din acel moment, telefonul urmărit avea să devină una dintre cele mai mici griji ale celui care, la acea vreme, era încă preşedintele FMI.
Legătura Sofitel-Sarkozy
Epstein preferă să nu speculeze asupra celor petrecute în următoarele şapte minute în camera lui DSK, 2806. La 12.13, DSK o sună pe fiica sa, cu care urma să ia masa în curând într-un restaurant aflat la câteva străzi distanţă, şi o anunţă că va întârzia puţin. La 12.26, Diallo intră în camera 2820 (o altă suită VIP, ca şi cea ocupată de Strauss-Kahn), în care mai fusese de câteva ori în cursul dimineţii. Hotelul Sofitel a refuzat să le comunice avocaţilor lui DSK numele ocupantului camerei 2820. Abia câteva minute mai târziu, Diallo îşi înştiinţează superiorii de cele întâmplate în suita francezului, care între timp părăsise hotelul.
La 13.03, echipa de securitate de la Sofitel îl contactează pe John Sheehan, directorul pentru siguranţă şi securitate al hotelului. Acesta, la rândul său, îl sună pe René-Georges Querry, superiorul său şi şeful securităţii pentru întregul grup Accor – căruia îi aparţine şi reţeaua de hoteluri Sofitel. Înainte de a se angaja, în 2003, la Accor, Querry a lucrat în poliţia franceză, unde a fost unul dintre colaboratorii apropiaţi ai lui Ange Mancini – iar acesta din urmă este coordonatorul naţional al Serviciilor Secrete – post în care a fost numit de Nicolas Sarkozy. Querry nu a răspuns la apelul lui Sheehan, pentru că în acea zi nu se afla în America, ci în Franţa – unde tocmai asista la un meci de fotbal dintr-o poziţie foarte bună: loja preşedintelui Sarkozy.
Ce ştie inginerul-şef al hotelului?
La ora 12.52, Diallou intră în biroul securităţii hotelului însoţită de un bărbat neidentificat. Patru minute mai târziu, Brian Yearwood, inginerul-şef al hotelului, li se alătură celor doi, după ce tocmai părăsise camera lui DSK. Circa 40 de minute mai târziu, Yearwood şi necunoscutul sunt înregistraţi de camerele de supraveghere ale hotelului intrând într-o altă încăpere. Cei doi bărbaţi bat palma şi par să danseze de fericire, ca pentru a sărbători o victorie, timp de trei minute. Motivul acestui dans nu a putut fi elucidat de Epstein.
Un alt aspect asupra căruia Epstein atrage atenţia este dispariţia Blackberry-ului lui Strauss-Kahn; acesta remarcă, după ce a luat masa cu fiica sa, că nu îşi poate găsi telefonul mobil; fiica sa se întoarce la restaurant pentru a îl căuta, însă fără rezultat. La ora 15.29, DSK sună la hotel şi anunţă că ar putea să îşi fi uitat telefonul în cameră. 13 minute mai târziu, recepţionerul îl sună înapoi, la îndrumarea unui ofiţer de poliţie, şi îi spune că telefonul a fost găsit (ceea ce nu este adevărat). Strauss-Kahn îl roagă să trimită telefonul la aeroportul JFK – unde este arestat de poliţie la ora 16:45. Telefonul, în schimb, nu avea să reapară niciodată. Conform datelor companiei Blackberry, aparatul a fost scos din funcţiune la ora 12.51 – în timp ce Brian Yearwood se afla în camera lui DSK.
Deşi în articolul său Epstein îi lasă pe cititori să tragă concluziile, jurnalistul a fost mai explicit într-un interviu acordat cotidianului francez Journal de Dimanche, în care a declarat că „dacă scena dansului victoriei, executat timp de câteva minute de Yearwood şi un necunoscut, va deveni publică într-o bună zi, atunci eu nu voi mai fi singurul care crede că DSK a fost victima unui complot – ci întreaga lume va crede acelaşi lucru”.
