2.2 C
București
joi, 12 decembrie 2024
AcasăSpecialZilele Banatului

Zilele Banatului

Mai modeste anul acesta decat altadata, Zilele Banatului nu trec totusi neobservate. Acum 85 de ani se instaura, greu, treptat, administratia romaneasca pe aceste meleaguri. Fusesera delegatii din zona la Alba Iulia, la 1 decembrie 1918, votasera unirea, dar in teritoriu situatia de facto era alta. Idei de organizare a spatiului erau din abundenta. Si de regiune independenta, si de alipire la spatiul iugoslav, si de ramanere sub administratie maghiara. Mai bine de jumatate de an a trecut pana cand declaratiile semnate la Alba Iulia sa primeasca validarea realitatii.
La acea vreme, trupele romanesti, sprijinite de Franta, ca un soi de forta de interpunere inainte ca termenul sa dobandeasca semnificatiile de azi, au creat posibilitatea instaurarii autoritatii romanesti. Multimile entuziaste ii intampinau pe ostasi cu flori, cu steaguri, cu urale. Presa vremii consemna toate acestea.
In „Banatul”, de pilda, la sfarsit de iulie 1919 este citata declaratia generalului Jitianu, comandant al Diviziei II Oltenia, la intrarea in Lugoj: „N-am venit ca cuceritori, n-am venit ca eliberatori, am venit ca frati, care doresc sa fie un trup, un suflet. Meritul mare revine dumneavoastra fiindca dumneavoastra ati fost aceia care pe langa toate persecutiile indurate, v-ati pastrat limba si legea. Momentul acesta a facilitat realizarea Unirei. Banateni, fratilor! Traiasca Banatul!”.
Filaret Barbu nota in jurnalul sau de adolescent si bucuria de a fi asistat la prima vizita a primului ministru al Romaniei, Ion I.C. Bratianu, in Banat, si entuziasmul grupurilor de patrioti care s-au dus la Timisoara sa participe la marea adunare populara din zona care astazi poarta numele de Piata Unirii, la 3 august, sa salute aducerea Banatului in hotarele Romaniei Mari. Si sigur ca era nevoie de cantare (corul „Ion Vidu” din Lugoj s-a achitat cu brio de aceasta superba datorie).
Foarte multi ani nu s-a mai vorbit despre semnificatia anului 1919. Invatam istoria Romaniei Ð in „epoca de aur”, dar si-acum Ð doar cu reperele generale, fara interes pentru cele petrecute in fiecare zona, fara sa ni se spuna despre controverse, eforturi, negocieri, oameni de suflet si de mare talent, care au negociat, in cele din urma, hotarele pe partea de Vest a Romaniei.
Abia recent un talentat cercetator din orasul de pe Bega a scos la iveala documentele si dovezile care atesta ca lui Nicolae Titulescu timisorenii i-au dat titlul de cetatean de onoare pentru meritul de a fi desavarsit si diplomatic unirea Banatului cu Romania. Abia de vreo zece ani celebram 3 august ca Ziua Timisoarei, in amintirea anului 1919, desi inca destui timisoreni se mira de valva si trateaza sarbatoarea cu detasare si indiferenta, nestiind mare lucru despre taria de caracter a inaintasilor si despre modul in care au stiut ei sa isi arate dragostea fata de neam.

Cele mai citite

Cristi Balaj susține FCSB în Europa League. „Sper să câștige la Hoffenheim”

FCSB are parte de un suporter neașteptat pentru meciul crucial din Europa League împotriva lui Hoffenheim: Cristi Balaj, președintele CFR Cluj. Oficialul din Gruia...

Eugen Sechila a fost luat din trafic de polițiști și dus la audieri la Parchetul General

Eugen Sechila, bodyguardul lui Călin Georgescu, a fost ridicat joi de pe stradă de polițiști. El a fost dus la audieri, la Parchetul General,...

Creșterea cazurilor de cancer colorectal la persoanele tinere, un fenomen global îngrijorător

Rata cazurilor de cancer colorectal este în creștere în rândul adulților tineri, sub vârsta de 50 de ani, un fenomen observat în multe țări,...
Ultima oră
Pe aceeași temă