0.4 C
București
vineri, 27 decembrie 2024
AcasăSpecialTrimişi "să spioneze" după gratii

Trimişi „să spioneze” după gratii

Persoanele acuzate de interceptări te­lefonice ilegale au fost arestate preventiv de judecă­torii de la Curtea de Apel Alba Iulia.

Un număr de 41 de persoane au fost aduse ieri diminea­ţă, în jurul orei 5.00, la Curtea de Apel Alba Iulia, după ce au fost audiate ore în şir de procurorii DIICOT, la sediul Biroului Teritorial Hunedoara, în dosarul interceptărilor ilegale ale convorbirilor telefonice. Purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Alba Iulia, Cosmin Munteanu, a precizat că pentru toţi cei 36 de învinuiţi au fost formulate cereri de arestare preventivă, judecate în cursul zilei de ieri. Persoanele cu pricina au organizat ascultarea ilegală a unor telefoane.

Procurorii şi poliţiştii din Hunedoara, Alba, Iaşi şi Bucureşti au reuşit să destructureze, după mai bine de un an de interceptări, o reţea specializată în interceptarea ilegală a convorbirilor telefonice şi a transmisiilor de date prin intermediul telefoniei mobile. Totul a pornit de la un soft comercializat de un hunedorean. Procurorii DIICOT fac cercetări privind săvârşirea de infracţiuni informatice şi infracţiuni prevăzute de Legea 51/1991 referitoare la siguranţa naţională a României.

„James Bond” din Orăştie

Nicolae Dan Oproiu este din Orăştie, este patronul unei firme şi se lăuda pe internet cu aparatura creată de el sau adusă din străinătate despre care spunea că „este un progrămel făcut de mine, care se infiltrează în telefon şi culege datele de GPS, le transmite pe server în contul de client, unde s-au dat telefoane, citire din cont a tuturor SMSurilor primite pe telefonul target şi posibilitatea de a suna telefonul target ca să asculţi convorbirile. Mi-au trebuit 2 ani să dezvolt această aplicaţie. Dacă te simţi înşelat de soţie/soţ sau vrei să-ţi protejezi copilul, atunci această soluţie e excelentă. Cu respect, Dan http://www.clickapel.ro”. Oficial, vindea pe internet rochii de mireasă, dar în spatele acestei afaceri „curate” comercializa programe numite „spy” cu 800 de lei bucata şi chiar instala gratuit softul pe calculatorul sau telefonul celui care apela la serviciile lui. 

Operaţiunea continuă

Autorităţile au făcut deja 53 de per­cheziţii în imobilele suspecţilor. Acţiunea DIICOT conti­nuă şi la această oră. Procurorii au identificat peste 50 de persoane care au apelat la serviciile hunedoreanului şi cel puţin 35 de victime. Ancheta este conside­rată de gradul zero, pentru că sunt vi­zate şi situaţii care ţin de siguranţa naţională, iar pe lista părţilor vătămate apar iubite/iubiţi, soţii sau soţi, amante, oameni de afaceri sau magistraţi.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă