1.3 C
București
vineri, 27 decembrie 2024
AcasăSpecialTransilvania - brand turistic auto-construit

Transilvania – brand turistic auto-construit

Regiunea romaneasca cea mai vizitata de turistii straini este Transilvania. Muntii inalti si vaile impadurite, oamenii prietenosi, bisericile din lemn, varietatea culturala data de amestecul etnic, castelele misterioase si mai ales povestile cu vampiri au facut ceea ce autoritatile romanesti nu au reusit, sau poate nici nu au incercat: conturarea firava a unui brand turistic.
Autoritatile nationale care se ocupa de dezvoltarea turismului nu au avut niciodata o strategie coerenta legata de promovarea Transilvaniei ca brand, desi, datorita romanului lui Bram Stoker despre vampirul Dracula, este cea mai cunoscuta provincie romaneasca. Regizorii, actorii si producatorii de la Hollywood au facut mai mult pentru turismul din Ardeal decat au facut ministii si secretarii de stat platiti din bani publici.
Elemente de identificare a Transilvaniei au fost, sau vor fi incluse in actiunea de realizare a brandului de tara, alaturi de cele altor regiuni, ce are ca rezultat, cel putin la prima vedere, imaginea unei Romanii „vagi”, imposibil de fixat mental chiar si de turistii din Europa. Regiunea nu a fost, insa, niciodata promovata institutional ca brand de sine statator.

„Am ales Transilvania, nu Romania”

Intrebat de ce a ales sa vina ca turist in Romania, Knud Simon Andersen, un tanar de 28 de ani, din Copenhaga, a raspuns ca de fapt a ales sa vina in Transilvania. „Am fost impreuna cu prietenii mei peste tot in Europa. Pentru ca ne cam saturasem de Franta si Olanda, si alte tari, anul acesta ne-am decis uitandu-ne pur si simplu pe harta. Prietena mea a vazut Transilvania si ne-am spus: "Oau, Dracula!". Nici macar nu stiam ca e in Romania”, a spus acesta.
In cele aproximativ doua saptamani cat au stat in Romania, danezii au strabatut circuitul „clasic”, recomandat de majoritatea birourilor de informare: Sibiu, Brasov, Sighisoara, Covasna, Harghita, Mures, Cluj, Alba Iulia si au cheltuit cam tot atatia bani cat ar fi cheltuit si in Europa Occidentala. Desi au fost incantati de cetatile si castelele vechi, de satele „veritabile” si cu adevarat mirati de atelajele tractate de animale printre masini, pe sosea, lucru nemaivazut in Europa, au fost destul de dezamagiti sa afle ca „Dracula nu a fost un vampir veritabil, asa cum apare in filme, ci un sangeros rege medieval”.
Din acest punct de vedere, mitul vampirului este insuficient folosit, fata de potentialul lui.

Marca „Dracula” – promovata doar pe jumatate

In lipsa unor pachete turistice complexe marca „Dracula”, turistii straini au parte doar de suveniruri cu chipul lui Vlad Tepes si de restaurante ceva mai scumpe, denumite dupa numele eroului din romanul lui Bram Stoker. Aceasta nu tine numai de responsabilitatea autoritatilor, ci si de aceea a tour-operatorilor, care au preferat in acesti ani castiguri modeste, dar fara batai prea mari de cap.
La Sighisoara, dar si la Bran (unde se afla presupusul castel al „contelui”), investitorii privati au avut mai multa initiativa, iar Dracula le aduce bani mai multi decat in alte parti.
Pe de alta parte insa, pe langa cliseele legate de Transilvania, strainii mai descopera (inca) servicii turistice de slaba calitate, drumuri proaste si o siguranta in locurile publice ceva mai scazuta decat in alte regiuni turistice din Europa. Acesta este un lucru decisiv cu privire la decizia lor de a reveni sau nu in zona.

Cele mai citite

Noi reguli privind TVA pentru IMM-uri începând cu 2025

De la 1 ianuarie 2025, IMM-urile din Uniunea Europeană vor beneficia de un plafon maxim de scutire de TVA stabilit la 85.000 EUR. Măsura vizează...

Semnale din Est: Numărul companiilor listate la bursa din Singapore, la cel mai scăzut nivel din ultimele două decenii

Bursa din Singapore a înregistrat o scădere semnificativă a numărului de companii listate, ajungând la 617 în octombrie 2024, cel mai scăzut nivel din...

Studiu: Peste 27% dintre români sunt pesimiști în legătură cu viitorul

Conform unui sondaj realizat de Reveal Marketing Research, peste un sfert dintre români (27%) se declară pesimiști în privința anului 2025, o creștere de...
Ultima oră
Pe aceeași temă