Timisorenii sunt, de regula, mandri de tot ce e „made in Timisoara”. Atat suntem de patrunsi de tot ceea ce facem ca ni se pare (fara ca asta sa se bazeze pe ceva real) ca toata lumea, dar absolut toata lumea, trebuie sa stie tot despre noi, fara alte explicatii. Buuun! Acum sa vedem.
Daca esti foarte atent cand intri in Timisoara, intelegi ca aici se aplica sistemul „Telpark”. Ce e aia, Dumnezeu stie. Mai ales ca scrie doar in romaneste. Mai vezi, eventual, cu coada ochiului in parcari semnul de „Telpark”. Si? Nici o explicatie clara, nimic.
Cativa oaspeti europeni ai Timisoarei, mai zilele trecute, s-au trezit pe masinile lor cu numar strain ca au o foaie cu multe-multe randuri scrise (evident, romaneste). Credeau ca e vreo reclama, dar parca nu semana cu una. Vreun anunt, dar ce anunt? Un trecator le-a explicat: amenda „Telpark”! Pai? Ce e acela „Telpark” si cum se plateste?
In cele din urma, cu chiu, cu vai au aflat ca e sistemul de abonament pentru parcarile pe domeniul public din „mica Viena” (cum ii place Timisoarei sa se intituleze). OK. Cum se cumpara? Cum se foloseste? Se ia de la chioscul de ziare. Alta minune: din vreo cinci chioscuri din zona taxabila „Telpark” abia intr-unul se gaseau taloanele cu pricina. Explicatiile pe verso, bineinteles, iarasi doar in romana. Nu trebuie multa perspicacitate ca sa-ti dai seama ca trebuie razuit tichetul, dar oamenilor le-ar fi prins bine o ancora lingvistica, sa stie ca pot folosi acelasi tichet de parcare oriunde in oras, ca trebuie sa-l tina la vedere si asa mai departe.
Se mai mandreste „mica Viena” cu sistemul sau informatic, cu infochioscurile care au ajuns „marfa de export”, caci si alte orase vor sa cumpere ideile. Decat ca pana ajungi in posesia pretioaselor informatii, iti trece vacanta sau cat din ea aloca un strain care are doar cateva zile in care vrea sa vada cele mai importante localitati din Romania. Indicatoare catre muzee nu sunt. Planuri de zona nici atat.
Pentru un tur de oras (nu ca s-ar putea face in plina renovare a principalelor artere din Timisoara, dar totusi, inca ar mai fi locuri de vazut) consumi mai multe ore si energie decat este dispus un vizitator sa aloce. Degeaba sunt pe site-uri povesti si povete despre oras, despre locurile care merita descoperite, de la Palatul Baroc la Muzeul Revolutiei si de la Cafeneaua Cuza la barurile cu muzica live.
In teren – ca sa zicem asa – cautarile sunt anevoioase, iar infrastructura turistica neprietenoasa. Si-atunci ne mai miram ca Romania in general, Banatul si Timisoara in special sunt destinatii modest vizitate!
