Patronul unei firme italiene a fost trimis in jude-cata de procurorii Anticoruptie din Oradea pentru infractiunea de luare de mita. Paniccia Giuseppe, in calitate de administrator al SC „Manfred Euro” Alesd, a pretins noua mi-liarde lei vechi unei firme in schimbul incredintarii spre executie a unor lucrari de constructie.
„Este primul dosar de luare de mita din domeniul privat. Asta dovedeste ca economia de piata functioneaza si la noi”, a declarat seful Serviciului Teritorial al DNA, procurorul Ioan Moldovan. Acesta a mai spus ca alaturi de italian mai sunt cercetate si doua romance.
Din probele stranse de anchetatori reiese ca italianul a pretins suma de la reprezentantii firmei SC „Alucons” SRL Alesd in schimbul incredintarii spre executie a unor lucrari de constructie. „Firma italiana a facut mai multe investitii in Romania.
Administratorul societatii, Paniccia Giuseppe, s-a inteles cu reprezentantii SC „Alucons” SRL Alesd ca le va incredinta lor niste lucrari de constructii, cu conditia ca lui sa-i revina 10 la suta din valoarea investitiei.
Administratorul italian a pretins in total noua miliarde lei vechi si a primit 7,1 miliarde”, a mai explicat seful DNA Oradea.
Mai mult, pentru a pastra aparentele de legalitate, patronul strain a creat o „firma-fantoma” de consultanta, SC „Silviacos” SRL Oradea, insemnand prestarea unor servicii catre firma „Manfred Euro” si in contul careia ii erau virate sumele de bani pretinse ca si mita. „In perioada ianuarie 2003 – iunie 2004 i-au fost transferate in contul „firmei-fantoma”, prin banci, suma de 7,1 miliarde lei vechi. Ulterior Paniccia Giuseppe a folosit acesti bani pentru a-si cumpara doua apartamente in Oradea, un teren si mai multe constructii in Alesd, precum si un autoturism marca Mercedes”, a mai afirmat procurorul.
In acelasi dosar mai sunt cercetate Florentina Puscau Rodica, functionar public cu atributii de control fiscal in cadrul Directiei Generale a Finantelor Publice Bihor.
„In aceeasi perioada functionara de la Finante facea controlul fiscal la firma „Manfred Euro”, dar tinea si evidenta contabila si oferea consultanta la aceeasi firma, ceea ce este ilegal.
Pentru serviciile prestate, femeii i-a fost modernizat apartamentul pe cheltuiala societatii private, lucrari evaluate la 319 milioane lei vechi”, a adaugat sursa citata.
Totodata, Anca Diana Giurca, in calitate de secretara a „firmei-fantoma” prin intermediul careia se vira mita, este cercetata pentru delapidare.
„In perioada august 2004 – octombrie 2005, femeia si-a insusit, prin vanzari succesive de valuta si retrageri de numerar, peste 272 de milioane de lei vechi din contul SC „Silviacos” SRL Oradea”, a mai mentionat procurorul Moldovan.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bihor. Cei trei suspecti au fost cercetati in stare de libertate.