Oricat am fi de departe de subiect, tot am tresarit cu surprindere cand am aflat despre „Raportul Romania”. Nu cel de tara, pe care Uniunea Europeana ni-l va dezvalui la 16 mai, ci acela al asociatiei americane pentru drepturile persoanelor cu handicap mintal (Mental Disability Rights International). Surpriza a fost ca am vazut alaturi Braila si Timisoara.
Estul si Vestul Romaniei s-au intalnit spre a semnala ca pe tot teritoriul carpato-danubiano-pontic stam rau la capitolul „drepturi pentru copiii cu handicap”. Datele sunt socante: copii in conditii mizere, personal insuficient. Recunosc: despre Braila nu stiu mare lucru. Despre Timisoara, insa, stiu nu doar din zvon public, ci din ani in care, ca ziarist, m-am ocupat de problemele sensibile ale zonei. Acum 16 ani, Spitalul de Copii „Louis Turcanu” arata jalnic. Cand o echipa umanitara din Germania a venit cu ajutoare in orasul Revolutiei Romane, un foarte inimos medic, profesorul Bacanu, le-a spus nemtilor ca daca vor, cu adevarat, sa se angreneze intr-un proiect important, sa ajute spitalul de copii.
Cand primii vizitatori din Occident au ajuns in spital, li s-a oprit respiratia: peretii coscoviti, fluxuri spitalicesti dezastruoase, materiale insuficiente. Creata atunci, Fundatia germana „Zukunft Rumaniens Kinderklinik Temeswar” a mobilizat forte incredibile. Banii atrasi, peste un milion de marci germane, au facut posibila renovarea din temelii a institutiei medicale, care nu de multa vreme si-a sarbatorit centenatul. Conditiile din spital sunt acum de nivel european. Spitalul in cauza este deschizatoare de drum in sistemul medical romanesc, prin servicii care nu sunt la indemana altor institutii publice, cum ar fi proiectul asigurarii conditiilor de cazare pentru parintii care au copii internati.
Cat priveste sistemul de ocrotire a copiilor in centre de plasament, nota de trecere ne-a dat-o un raportor strain extrem de exigent: baroneasa Emma Nicholson. Si-atunci, cum ramane cu raportul american? In partea in care nu intra in discutie analiza de la Braila, americanii spun, fara mila, un adevar: norma de incadrare cu personal in Romania nu garanteaza ingrijirile necesare.
Aici nu spitalul e de vina si nu banii europeni sau performanta scolii medicale romanesti pot schimba lucrurile, ci doar legislativul nostru. Care sa accepte evidenta: sanatatea costa. Costa si bani care trebuie pusi la dispozitie, costa si imagine – dovada fiind raportul mentionat, costa si viitor, caci daca nu investim acum suficient, sigur vom avea mult mai mult de tras peste putina vreme.
Oare dincolo de supararile pe duritatea raportului american, dincolo de banuiala ca acel raport are miza politica, dincolo de anchetele ce se vor face si de pedepsele ce se vor administra, vom avea parte de o regandire a schemei de incadrare cu personal a spitalelor noastre si de un sprijin mai generos de la bugetul de stat pentru institutiile destinate copiilor?
