Dupa ce ani de zile au fost ocolite de inspectorii fiscali datorita influentei fostului deputat PSD Trita Fanita, firmele controlate de acesta au intrat in „linia intai” la executare silita. Datoria la bugetul de stat de peste 200 miliarde lei vechi nu poate fi recuperata decat prin vanzarea activelor. Numai ca autoritatile statului isi dau cu stangu-n dreptul, iar firmele in cauza sunt la un pas sa scape basma curata.
SC Agroexport SA este „vedeta” executarilor silite la Directia Generala a Finantelor Publice Constanta. Aceasta institutie s-a lansat imediat dupa schimbarea executivului si tragerea pe linie moarta a fostului deputat PSD intr-o veritabila ofensiva asupra bunurilor celui mai cunoscut operator portuar de cereale. Lucru perfect legal si de bun-simt, mai ales ca pe vremea guvernarii PSD nimeni nu a avut curajul macar sa trimita o notificare patronilor de la Agroexport. Partea proasta este, insa, ca mult mediatizata executare se face dupa ureche. In plus evaluarea activelor este intr-o totala discordanta cu realitatea, iar cumparatorii nu pot utiliza silozurile.
Cuiul lui Pepelea
Intocmai ca povestirea cu Pepelea, DGFP a scos la vanzare cele trei corpuri de siloz ce formeaza „averea” SC Agroexport. Primul a fost vandut in luna noiembrie a anului trecut pe o suma frumusica, 35 de miliarde lei vechi, dar care nu a acoperit intreaga datorie pe care societatea o avea la stat. Pana la urma finantistii s-au trezit din amorteala si au sechestrat si celelalte doua corpuri de siloz. Acestea fac in prezent subiectul unei evaluari amanuntite si vor fi puse in vanzare in scurt timp. Inexplicabil este faptul ca in ambele actiuni de sechestru nu s-au inclus pe lista neagra si instalatiile de incarcare a navelor. Dispozitivele respective si structurile de sustinere ale acestora sunt catalogate ca elemente separate in contabilitate si, neavand o valoare mare comparativ cu nacelele silozurilor, nu au fost bagate in seama de sechestratori. Estacadele, asa cum sunt numite in limbaj tehnic, sunt insa capitale pentru operarea navelor. Fara ele nu se pot incarca vapoarele, lucru dovedit de altfel cu prilejul licitatiei din noiembrie 2005, atunci cand noul proprietar al silozului numarul 1 a ramas cu buza umflata pentru ca, desi a cumparat activul, nu-l poate utiliza pentru ca estacada apartine inca SC Agroexport.
Gaura neagra in bugetul statului
Singura investitie adevarata pe care a facut-o patronatul controlat de fostul deputat este modernizarea sediului. Intr-un contrast izbitor cu silozul si vestiarele infecte ale salariatilor, directorii Agroexport si-au „tras” un spatiu administrativ din sticla si otel dupa ultima moda. N-au apucat sa se bucure prea mult de confortul birourilor pentru ca, odata cu sechestrarea silozurilor 2 si 3, s-a pus lacatul si pe luxosul sediu. La fel s-a intamplat si cu magaziile societatii. Datoria totala pe care o are Agroexport la fisc depaseste 80 de miliarde lei. O parte din suma a fost recuperata la prima licitatie, insa operatorul portuar are mari restante la restul institutiilor de stat. Daca adaugam la aceasta „nota de plata” si datoriile acumulate de SC Docefran Dorobantu si Britania (fosta Steaua de Mare), firme unde fostul parlamentar detine controlul, valoarea totala a restantelor depaseste 200 de miliarde ROL.
Prinde orbul, scoate-i ochii!
In cazul Docefran nu se mai poate face nimic pentru ca fostul IAS a fost deja „matrasit” de patroni. Agroexport si Britania sunt inca solvabile, sau cel putin asa par, din punct de vedere al lichidarii. Cum insa procedurile de executare se misca cu viteza melcului, iar functionarii statului sunt total dezinteresati de recuperarea datoriilor istorice, sunt mari sanse ca o buna parte din active sa ramana sub controlul patronilor. Asa s-a intamplat cu IAS-ul mentionat mai sus, care si-a schimbat de vreo trei ori numele pentru a scapa de lichidatori si cand in sfarsit a fost lichidat judiciar de autoritati, acestea s-au ales cu buza umflata pentru ca majoritatea activelor profitabile fusesera deja instrainate unor firme-fantoma.