-0.2 C
București
miercuri, 1 ianuarie 2025
AcasăSpecialRazboi intern in PNL Bihor

Razboi intern in PNL Bihor

Deciziile luate recent de Delegatia Permanenta Teritoriala (DPT) a PNL Bihor, in urma carora Biroul Permanent Local (BPL) al organizatiei municipale din Oradea a fost dizolvat si cinci membri au fost suspendati pentru un an, vor fi contestate. Declaratia a fost facuta chiar de o parte dintre cei impotriva carora a fost luata masura, si de fostul presedinte al PNL Oradea, Gavrila Grebenisan.
Cei in cauza sustin ca liderii organizatiei judetene au incalcat statutul prin luarea acestei decizii, iar Grebenisan a spus ca este decis sa candideze din nou pentru presedinte, in cazul in care se vor organiza alegeri pentru echipa de conducere a PNL Oradea. Cei cinci membri suspendati si reprezentantii BPL Oradea vor depune contestatiile pana cel tarziu vineri.
„Inainte de a se vota hotararile prin care urma sa fie dizolvat BPL-ul si cele prin care noi eram suspendati, presedintele filialei, Cornel Popa, a declarat ca in cazul in care hotararile nu vor trece de vot atat el, cat si echipa lui isi vor da demisia”, a declarat liberalul Dan Octavian.
„Membrilor suspendati nu li s-a dat sansa, conform statutului PNL, de a-si prezenta o aparare, de aceea mi se pare suspect modul in care a fost abordata aceasta problema si suspectez de rea-intentie conducerea PNL Bihor. Avand in vedere aceste aspecte consideram ca deciziile luate au fost nestatutare, nedrepte si neoportune”, a subliniat Octavian.

Liste promovate in secret

Mai mult, membrii suspendati sustin ca cei din conducerea organizatiei judetene urmareau demult dizolvarea BPL Oradea. „Se urmarea de mult timp dizolvarea Biroului Municipal Local din cauza ca a fost ales in mod democratic si nu a ajuns in componenta lui cine dorea judetul”, a spus, la randul sau, Dan Chirila.
Totodata, liberalii au mentionat ca organizatia judeteana este cea care a incalcat statutul atunci cand a refuzat sa promoveze in consiliile de administratie ale regiilor locale membrii alesi de BPL Oradea si a schimbat, peste noapte, lista cu cei nominalizati. „Organizatia locala trebuia sa desemneze sapte persoane pentru consiliile de administratie, iar cea judeteana alti sapte. Noi am supus la vot si am desemnat cei sapte reprezentanti pe care i-am comunicat pe urma presedintelui PD Oradea, Mircea Matei. Cand a urmat sedinta de Consiliu Local am aflat ca presedintele filialei, Cornel Popa, schimbase peste noapte lista, si a promovat 14 pensionari. Asa am ajuns noi sa fim votati pe lista citita de Matei de la PD si nici unul din cei promovati de conducerea PNL”, a mai afirmat Chirila.

Suspendati pentru un an

Celor patru membri promovati de BPL Oradea si ajunsi in consiliile de administratie conducerea filialei liberalilor le-a solicitat, saptamana trecuta demisiile, in caz contrar vor fi suspendati din partid. Pana la expirarea ultimatumului, un singur membru isi daduse demisia din CA. Astfel, duminica, ceilalti trei – Emil Chirila, Moise Herbean si Dorel Jurcau – au fost suspendati. Alaturi de ei a mai fost suspendat Dan Octavian, acuzat de conducerea PNL ca a facut troc cu PD pentru a-i promova pe cei patru pe liste, si directorul DSV Bihor, Vasile Lascu. Acesta din urma fusese si el avertizat sa-si depuna demisia din functia pe care o detine, intrucat partidul i-a retras sprijinul politic.
De la suspendare a scapat inspectorul scolar Silviu Torjoc, care a primit doar un avertisment, si Gavrila Grebenisan, in cazul caruia nu au fost intrunite toate voturile necesare. In schimb, acesta si-a pierdut functia de presedinte al PNL Oradea intrucat DPT a decis dizolvarea Biroului Permanent Municipal Oradea.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă