Comisia locala de fond funciar din municipiul Oradea se confrunta cu un deficit de teren, care ar trebui restituit fostilor proprietari. Desi in urma cu cateva luni conducerea Universitatii Oradea a promis ca va ceda o parte din suprafetele ce apartin Statiunii de Cercetare Pomicole, acum s-a razgandit, astfel ca s-a ajuns in situatia de a nu mai fi retrocedate suprafetele respective.
In 6 iulie, Primaria, Prefectura si Universitatea au semnat un protocol prin care Statiunea de Cercetare Pomicola urma sa pastreze 38 de hectare de teren, iar 168 ha din zona industriala si 109 din zona colinara urmau sa fie date comisiei locale de aplicare a Legii fondului funciar. Acum insa, reprezentantii Universitatii s-au razgandit si au decis sa pastreze pentru ei terenurile respective.
„Prefectura a constituit o comisie care sa investigheze solicitatea institutiei de invatamant superior de a pastra cele 300 de hectare”, a declarat viceprimarul din Oradea, Biro Rozalia. Potrivit sursei citate, pana la ora actuala au fost depuse peste 1.400 de cereri de retrocedare, iar pana la 15 septembrie trebuie intocmite listele cu persoanele care vor primi despagubiri si nu terenuri.
„Din acest motiv situatia suprafetei de pamant ce apartine Statiunii de Cercetare trebuie lamurita inainte de acea data, ca sa stim ce avem de facut”, a adaugat reprezentanta Primariei.
Comisia locala de fond funciar nu se confrunta pentru prima data cu o criza de teren. In etapa de retrocedari din 1991, cand au fost solicitate 5.286 de hectare, municipalitatea a putut onora doar 4.300 ha. In etapa din 1997 au fost solicitate 956 de hectare si onorate doar 296 hectare, iar in etapa actuala au fost solicitate 948 de hectare.