Cel mai titrat club de fotbal din afara Bucureştiului are parte de o aniversare tristă, în Liga a II-a. Consilierul judeţean Ionel Costin este un om „îndrăgostit” de UTA, la fel cum sunt alte câteva zeci de mii de arădeni. Pentru el, istoria echipei e atât de bine cunoscută, încât, dacă pomeneşti o dată anume, imediat îţi spune ce s-a întâmplat atunci la echipă, ce meci a susţinut aceasta şi cine au fost jucătorii care au evoluat. În calitatea sa de preşedinte al Comisiei pentru probleme culturale, de învăţământ, sportive şi de tineret din cadrul Consiliului judeţean Arad, a reuşit, în anul în care UTA aniversează 65 de ani de la constituirea sa, să susţină proiectul şi să câştige finanţarea unei istorii a echipei de suflet a arădenilor. Autorul volumului este profesorul Tiberiu Ţiganu, un alt „utist” care şi-ar da şi sufletul pentru echipa arădeană. Acum, la aniversarea a 65 de ani de existenţă a „Bătrânei Doamne”, arădenii nu pot decât să-şi amintească de vremurile de glorie, când fotbalul arădean aduna tot oraşul la stadion: campioană a României în anii 1947, 1948, 1950, 1954, 1969, 1970, câştigătoarea Cupei României în 1948 şi 1955, campioană naţională la juniori în 1958, 1959, 1968, 1996 şi 2001.
Baronul dădea prime în monede din aur
Primul joc oficial de fotbal din România a fost găzduit la Arad, la data de 16 august 1899, pe un teren aflat în spatele Uzinei de vagoane. Pasiunea arădenilor pentru fotbal a fost însă constantă.
Puţini ştiu că stadionul UTA a fost construit de către baronul Neuman în anul 1945, după modelul celui de la Arsenal Londra. Baronul, proprietar al fabricii textile UTA, era pasionat de fotbal. Înainte a investit în AMEFA, o echipă locală care a fost vicecampioană a României. Însă baronul Neuman a dorit fotbal de calitate la Arad şi, după ce a construit stadionul, şi-a constituit echipa ITA (Industriile Textile Arad) şi a adus cei mai buni fotbalişti din zonă, inclusiv din naţionala Ungariei. Le-a dat locuinţe, locuri de muncă la fabrică, bani. Pe lângă salarii, primele erau în cocoşei de aur (n.r.-monede din aur). Înainte de meci, baronul Neuman îşi chema jucătorii în birou şi le arăta grămada de monede, care reprezenta prima. Dacă pierdeau meciul, prima se întorcea în seiful lui Francisc Neuman. „A făcut o echipă foarte bună pentru acea vreme, care egala orice echipă de top din Europa. A adus jucători de peste tot, chiar şi din naţionala Ungariei”, a declarat Ionel Costin. Îşi permitea să achiziţioneze de la adversari jucători extrem de buni, să-i ţină rezerve, numai să nu-l concureze. Ar fi cazul celebrului Humis, care a fost ţinut pe tuşă, pentru că ITA, cum se numea atunci echipa baronului Neuman, îl avea pe Ladislau Bonyhadi, care a fost un golgheter de neegalat.
La prima participare în campionatul Diviziei A, în anul 1946/1947, ITA a ajuns campioană a României. Un an mai târziu a reuşit eventul, prin faptul că a câştigat Cupa României şi campionatul. În 1948, baronul Neuman a fost nevoit să fugă din ţară. ITA a rămas fără bani, pentru că directorul fabricii era un rus, care nu era interesat de fotbal. Muncitorii au adunat bani şi au salvat echipa. În 1950, ITA a devenit Flamura Roşie şi a câştigat din nou campionatul, pentru a treia oară. Practic, atunci a fost o perioadă extrem de bună pentru arădeni, care între 1946 şi 1954 au obţinut patru titluri de campioni şi două Cupe ale României. Printre jucători se aflau nume mari din fotbal: Zoltan Farmati, Iosif Petschovski, Andrei Mercea, Gabriel Serfozo, care au făcut parte din lotul României prezent la Jocurile Olimpice de la Helsinki.
Fotbalişti la Canal
Regimul comunist a intervenit şi în fotbal. „Comuniştii au desfiinţat echipa Carmen, a industriaşului Mociorniţă şi au înfiinţat CCA-ul”, povesteşte Ionel Costin. ITA, devenită între timp Flamura Roşie şi apoi UTA era doar o echipă de provincie, iar victoriile industriaşului Neuman trebuiau şterse şi din fotbal. Astfel, fotbalişti de la ITA au ajuns la Canalul Dunăre – Marea Neagră, unde au făcut parte din echipa Poarta Albă, care juca în… campionatul canalului. Jucători celebri, precum Bonyhadi, Petschovski, Vaczi etc. erau urmăriţi de Securitate. Iosif Petschovski era dorit la echipa armatei, la CCA. După un meci la Bucureşti, a fost efectiv răpit şi sechestrat într-un cămin al armatei până a fost „convins” să semneze transferul.
UTA, a opta minune a lumii
Cu toate că UTA nu era pe placul comuniştilor, echipa a reuşit să revină în prim-planul fotbalului românesc. La sfârşitul anilor ’60, UTA a câştigat din nou de două ori campionatul şi o dată Cupa. Apoi, a ajuns în meciurile europene, unde a reuşit surpriza fotbalului european: eliminarea din Cupa Campionilor Europeni a lui Feyenoord Rotterdam, deţinătoarea trofeului. Posibilitatea ca în meciul respectiv să se califice echipa UTA era cotată de presa străină drept a… opta minune a lumii. La echipa arădeană era o nouă generaţie de aur: Gabi Biro, Iosif Lereter, Eugen Pojoni, Ladislau Broşovschi, Flavius Domide, Mircea Petescu, Otto Dembrovski, Mircea Axente etc. La meciul cu Feyenoord Rotterdam, tribunele erau neîncăpătoare şi au fost aduse 2.000 de scaune din fabrică pentru spectatori. Alte câteva mii de arădeni s-au urcat pe acoperişurile din zonă, pe gardurile stadionului, prin copaci şi alţii au înconjurat stadionul şi fără să vadă nimic, scandau numele echipei arădene. Victoria arădenilor era cea mai mare realizare a unei echipe de club din ţară. În sezonul următor, 1971/1972, în Cupa UEFA, UTA a ajuns până în sferturi, după ce a eliminat echipe mari din Europa. La un sondaj de opinie efectuat pe teme economice în Arad, în acea perioadă, la întrebarea „Ce este UTA?”, din eşantionul de 75 de respondenţi, doar doi au spus că este fabrica textilă, restul au răspuns că este echipa campioană a României. UTA a rămas până în 1979 neîntrerupt în Divizia A, apoi a început declinul echipei.
Amintiri frumoase
Deocamdată, arădenii trăiesc din amintiri în cazul fotbalului de la UTA. Nu găsesc investitori, au încercat variante cu oameni de afaceri italieni, români, dar nu au reuşit nimic concret: echipa este departe de strălucirea de altădată. Ionel Costin i-a găsit şi i-a lămurit să vină la Arad pe fiul lui Petschovski, pe care arădenii îl consideră cel mai bun jucător român, dar şi pe Florian Dumitrescu. Ambii nu credeau că vor fi atât de bine primiţi de arădeni, mai ales acum, când „Bătrâna Domană” şi-a pierdut strălucirea de altădată. Utiştii adevăraţi discută despre baronul Neuman şi constată cu tristeţe că vremea baronilor a apus, dar pentru fotbalul arădean, nici soarele nu mai răsare aşa cum ar trebui.
SIMBOL
Brandul oraşului
La 65 de ani de la înfiinţare, echipa de fotbal UTA este încă simbolul Aradului. Unii spun că ar fi chiar brandul oraşului, însă autorităţile locale preferă alte branduri pentru Arad. Indiferent de greutăţile prin care a trecut şi trece echipa, arădenii sunt mereu în preajma ei şi suferă pentru fiecare eşec. UTA, echipa fondată de un baron, a supravieţuit comunismului şi acum se confruntă cu problemele fotbalului din Liga lui Mitică.
