5.3 C
București
vineri, 3 ianuarie 2025
AcasăSpecialPilda junilor

Pilda junilor

Nimeni nu le dadea nici o sansa. Toti vedeau in ei carnea de tun aruncata in gura "cainilor" rosii de orgoliul patronului Marian Iancu. Cu toate acestea, peste douazeci de mii de timisoreni au venit pe arena "Dan Paltinisanu" pentru a-i incuraja. Suporterii nu-si faceau iluzii, dar erau dispusi sa-i sustina neconditionat, fiind pregatiti sufleteste chiar pentru reeditarea atmosferei de la acel de neuitat 1-8 cu "Steaua".
Fanii alb-violeti au avut insa parte de o revelatie. Copiii lui Iosif Rotariu, magistral condusi din teren de un capitan adevarat, Dan Alexa, au jucat cu o abnegatie si o daruire cum demult nu s-a vazut la Timisoara. Ei au dominat clar prima parte a jocului, sufocandu-si in unele momente celebrii adversari. Numai lipsa de experienta si inspiratie sau ghinionul au facut ca repriza sa nu se incheie cu junii polisti in avantaj pe tabela. Ar fi meritat cu prisosinta.
N-a fost sa fie, dar au avut puterea de a reveni si a pastra pana la final egalitatea, spre exasperarea sefilor dinamovisti sositi pe Bega in postura de mari favoriti. Ce ramane este pilda acestor copii. Ei au demonstrat ca se poate. Au reinviat acel spirit de sacrificiu apreciat de orice suporter. Ramane de vazut ce au invatat din acest meci titularii si ceilalti componenti ai primei echipe, nume aduse cu surle, trambite si bani grei la Timisoara. Acum avem un termen de comparatie pentru blazarea si apatia cu care ne-au obisnuit "vedetele".
Ultimele etape ne-au demonstrat ca orice meci este la fel de greu, indiferent de numele adversarului, iar lectia predata de Luchin, Latovlevici, Patras, Daminuta sau Torje trebuie pusa in practica chiar la jocul urmator cu Bistrita.
Orice s-ar spune, Iancu a fost inspirat cand a facut aceasta miscare. Chiar daca unele dintre de-claratiile sale din saptamana premergatoare jocului le-au lasat un gust amar multor timisoreni, boss-ul lui "Poli" a atins cateva tinte: a acaparat atentia presei, le-a dat o sansa imensa de afirmare acestor baieti de la echipa a doua, le-a dat o lectie "vedetelor" si i-a umilit pe "caini".
Sigur, valoarea de protest a gestului facut de Iancu este nesemnificativa. Pe decidentii din federatie si din liga de fotbal ii doare in cot, mai ales ca "sentintele" lor au acoperire regulamentara. Din acest punct de vedere nu se va schimba nimic.
Suporterii alb-violeti asteapta insa schimbarea de atitudine a jucatorilor platiti regeste. Daca nu vor, alternativa exista. Cu Alin Artimon pe banca, acesti copii ne pot rezerva multe surprize placute. Munca si modestie sa fie…

Cele mai citite

Rezervele valutare ale BNR au crescut cu 4% la finalul anului 2024

La finalul anului 2024, rezervele valutare ale Băncii Naționale a României (BNR) au atins valoarea de 62,13 miliarde euro, înregistrând o creștere de 4%...

Zelenski: „Imprevizibilitatea lui Trump ar putea ajuta la oprirea războiului din Ucraina”

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski și-a exprimat optimismul cu privire la rolul pe care Donald Trump, viitorul președinte al SUA, îl poate juca în încheierea...

Tanczos Barna are nevoie de o situație finală și clară a deficitului pentru a putea face bugetul pentru 2025

Bugetul pentru 2025 ar putea fi votat la finalul acestei luni. Inițial, discuția a fost pentru prima parte, însă lucrurile s-au schimbat după ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă