Suspendarea audientelor la conducatorii instantelor – masura intrata in vigoare odata cu aplicarea noului regulament de ordine interioara – a dus la intrarea in „scena” a compartimentelor pentru relatia cu publicul, care au preluat din mers activitatea de pri-mire a petitiilor. La Tribunalul Timis, de la inceputul anului au fost inregistrate aproape 100 astfel de documente, in timp ce, in 2004, doar 12 justitiabili au avut ceva de sesizat sau reclamat in scris.
„In majoritatea petitiilor ni se cer copii dupa sentinte si deciziile instantelor de judecata, insa mai apar si nemultumiri fata de modul de solutionare a unor dosare. In conditiile in care oamenii simpli, care nu au mai avut de a face cu Justitia, stiu doar de Tribunal, unele petitii sunt gresit indreptate catre noi si atunci le trimitem institutiilor care au in atributii solutionarea acestora. Totodata, cei care ni se adreseaza nu stiu ca, in cazul in care cer copii dupa hotarari judecatoresti, sunt obligati sa plateasca 8.000 lei pentru fiecare pagina xeroxata. Cum unele motivari se intind si pe 20 de pagini, eu le comunic care este cuantumul taxelor ce trebuie sa le achite, urmand ca ei sa faca dovada platii. Numai atunci li se elibereaza documentele solicitate. De asemenea, unii dintre petenti nu ne dau date suficiente pentru a identifica o persoana, pe care doresc sa o dea in judecata, sau un numar de dosar. Foarte multe petitii ne vin de la detinuti, care au invatat ca in acest mod se mai plimba pe la instante sau chiar sunt transferati in penitenciarul de la Timisoara. Numai in primele doua luni ale anului am inregistrat 11 petitii trimise din inchisorile din tara”, a declarat Lavinia Biris, expert in relatia cu publicul de la Tribunal.