2.4 C
București
sâmbătă, 4 ianuarie 2025
AcasăSpecialPeştii, marcaţi cu "cip-uri"

Peştii, marcaţi cu „cip-uri”

După ani de pro­misiuni şi ter­­giversări, moni­­torizarea ştiin­ţifică a sturionilor de Dunăre a devenit efectivă. Radu Suciu, cercetător la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Delta Dunării şi expert al Convenţiei CITES pentru România, a declarat că „împreună cu un expert din Norvegia, efectuăm capturi de pui de sturion din Dunăre, îi investigăm la staţia de monitorizare realizată de Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării la Isaccea şi îi eliberăm în fluviu. Capturăm puii de sturion produşi în captivitate şi deversaţi în ultimii ani în mediul natural în cadrul programului ce vizează repopularea Dunării cu pui produşi în captivitate în fermele de acvacultură. Până acum au fost capturaţi zeci de pui de morun, păstrugă şi cegă. Respectivii pui au fost marcaţi înainte de a fi deversaţi în fluviu, iar acum aflăm cum s-au dezvoltat după unul sau mai mulţi ani de viaţă în mediul natural”.

Programul respectiv a fost demarat de specialiştii institutului din Tulcea, împreună cu reprezentanţii Convenţiei CITES, după ce ţara noastră a decis să oprească pescuitul comercial al sturionilor pentru o perioadă de zece ani, cu scopul de a proteja populaţia de sturioni de Dunăre. Conform ordinului de prohibiţie, în această perioadă este permis doar pescuitul sturionilor vii pentru reproducere în fermele de acvacultură şi pentru activităţi ştiinţifice.

Peştii electronici

Monitorizarea sturionilor nu este singura măsură luată pentru protejarea speciei. Agenţia Natională de Pescuit şi Acvacultură (ANPA) a demarat, de asemenea, un program de repopulare a fluviului cu pui de sturioni. Acest program presupune înmulţirea morunilor, păstrugilor, nistrilor şi cegăi în captivitate în fermele de la Isaccea, Uzlina şi Tămădău. Puii produşi în respectivele ferme  sunt cumpăraţi de ANPA, marcaţi cu „cip”uri şi deversaţi în Dunăre. În ultimii trei ani, ANPA a investit câte un milion de euro pe an pentru astfel de populări. Anul acesta, din cauza măsurilor de austeritate adoptate de Guvern, ANPA nu mai are fonduri pentru repopularea fluviului cu pui de sturioni.

Trebuie spus că, în fiecare an, licitaţiile organizate de ANPA pentru achziţionarea puilor de sturioni de la fermele de acvacultură au generat scandaluri şi procese pe motiv că licitaţiile s-ar fi trucat. Garda de Mediu a descoperit, la Uzlina, o inginerie cu sturioni capturaţi pentru acvacultură introduşi în circuitul comercial. Comisarii Garzii de Mediu şi ai Gărzii Financiare au constatat că icrele negre şi carnea de morun ajungeau pe piaţa neagră. Dosarul penal demarat în acest caz nu a fost finalizat de procurorii tulceni nici după trei ani de la producerea evenimentelor. 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă