Imaginea cu ministrul Agriculturii, imbiindu-si subalternii la un picnic avicol, m-a socat profund. Pe de o parte, gospodarilor le e luata zburatoarea din batatura, fara analize, fara vreun semn ca gripa aviara s-ar fi abatut pe acolo, pe de alta, ministrul cu cohorta lui de slujbasi incearca sa linisteasca populatia si sa arate ca nimic nu e groaznic in consumul carnii de pasare sau al oualor.
Parca asistam la editia romaneasca a gestionarii crizei de imagine de catre guvernul URSS dupa tragedia de la Cernobal, cand diplomatii sovietici erau obligati sa se plimbe prin parcuri, pe bulevardele capitalelor din tarile in care erau acreditati, ca sa arate ca nu exista pericol din partea norului radioactiv ce a traversat buna parte a continentului european. N-au convins pe nimeni. Exercitiul de imagine a fost unul mai degraba jalnic decat eficient.
Revenind la… gainile noastre, ministrul isi taie singur politicile. Daca nu e nimic periculos in carnea de pasare, de ce atata tam-tam, confiscari si sacrificari de pasari, carantine, destituiri si arestari de responsabili de ferme. Daca ne paste pandemia, asa cum a spus-o ministrul cu putina vreme inainte, si intreaga Romanie este in pericol de a cadea victima gripei aviare, de ce sa mai promoveze picnic cu pasari. Sau o fi vorba despre ultimul festin?
In fine, cine stie la ei, dincolo de munti, cum sta treaba si mai ales, cum sta logica! La noi in Banat deocamdata e bine. Deliberat am luat dintre tot ce ofereau magazinele noastre oua marcate mandru: ou banatean. Ura!
Bine ca avicola de Giarmata si-a revenit, ca mai oua gainile autohtone, ca in strategia fermelor locale si-a facut loc ideea ca e bine sa promovezi locul de provenienta. Nu de alta, dar in piete deja cumparatorii au invatat sa faca diferenta dintre rosiile autohtone, carnoase, cu savoare indiscutabila, si cele de import, mai aspectuoase, prezente pe tarabe 365 de zile din an, dar lipsite de gust.
Si nu intra doar rosiile la categoria aceasta. Merele, cartofii, rosiile din Banat, sunca facuta pe la noi, specialitatile de mezeluri – toate fac parte dintr-o cultura culinara a locului ce n-ar merita abandonata. Cu ceva ani in urma m-a socat ca autocarele spre Germania gemeau, la bagaje, de pachete cu mancare. „Nu au ei acolo usturoi si leustean ca pe-aici, carnati cu condimente ca lumea, sangerete si leber banatenesc bun, carne de porc din care sa iasa sarmaua gustoasa”, spuneau expeditorii pachetelor. „De dincolo” veneau cafea, ciocolata, tigari. Mancarea „made in Banat” ramanea, cu toate acestea, mai valoroasa pentru destinatarii pachetelor, mai ales in prag de Craciun.
Sa ramanem, insa, la pasari si la oua. Daca avem grija, trecem primejdia. Cu ferme, cu pasari, cu productie, cu eticheta prestigioasa. Cat despre ministrul Agriculturii, daca tot e degustator-sef, sa-l invitam sa recunoasca public, dupa o proba la fata locului, ca „Banatu-i fruncea”.
