Peste 1.500 sunt copiii aflati in grija statului in judetul Timis. Unul dintre cele mai bogate judete din tara, dar si un judet care prin traditie are o dinamica demografica mai… lenesa, Timisul nici macar nu se apropie de varful topului judetelor cu cei mai multi copii aflati in grija statului. Asadar, 1.500 de copii. Sunt cei din centrele de plasament, dar si cei care cresc in familii-surogat, cu asistenti maternali.
Orfelinatele tranzitiei sunt departe de cutremuratorul model Cighid, cosmarul Romaniei de dupa Revolutie, cand s-a vazut cata grija avea sistemul nostru de ocrotire a copiilor orfani sau abandonati. Ajutoarele masive din strainatate, presiunile baronesei Nicholson, actiunile fundatiilor umanitare au adus, dupa mai bine de 16 ani, institutiile de ocrotire la un nivel acceptabil.
Mobilierul nou, modularea centrelor de plasament, pentru a evita halele-dormitor, instruirea asistentilor si educatorilor – toate sunt argumente ca eforturi s-au facut si ca sunt progrese reale in ceea ce priveste protejarea drepturilor copiilor pe care parintii i-au abandonat, cu sau fara voie, lasandu-i in seama societatii.
Decat ca progresele, pe care le aparam ori de cate ori suntem criticati prin rapoartele strainilor, sunt inca modeste. Nu e vorba doar de faptul ca legislatia privind adoptia interna e departe de a fi generoasa, blocand calea familiilor ce ar dori sa ofere un camin copiilor abandonati sau orfani, ci si de faptul ca societatea da slabe sanse de integrare pentru cei ce au avut nesansa sa creasca in centrele de plasament.
Ce-i asteapta la majorat? Spaima, dezorientare, pierdere. Dupa 18 ani nu prea mai pot ramane in orfelinate. Statul ii considera majori si competenti sa se descurce pe cont propriu. Daca reusesc la facultate – desi fara orientare profesionala, fara incurajari si sprijin, prea putini iau aceasta cale – inca mai adasta in centre pana la 26 de ani.
Bursele sociale n-ajung pentru mare lucru. Iar daca n-au intrat la locurile bugetate, numai vreun sponsor generos de peste mari si tari mai poate sa le asigure taxele, ca sistemul nostru considera discriminare orice facilitate pentru orfani. Daca nu continua studiile, calea e serviciu si … gazda.
Locuinte sociale nu sunt, fonduri Ð iarasi, iar proiectul „case protejate pentru orfani”, rulat la Timisoara de o fundatie generoasa, nu acopera nici 10 la suta din necesar. Viitorul? Care viitor? Are curaj cineva sa mai vorbeasca despre asta, uitandu-se in ochii unui tanar pe care parintii nu l-au vrut, iar societatea il considera o povara?
