În Sulina s-a consumat, în urmă cu un secol şi jumătate, primul episod din lungul drum al Europei spre Uniunea Europeană de astăzi. Aici s-a constituit, în urmă cu peste 150 de ani, Comisia Europeană a Dunării (CED), în cea mai impunătoare clădire existentă acum pe cheiul din acest oraş.
Oraşul Sulina este, cu siguranţă, o alternativă la staţiunile de pe Litoral când vine vorba de petrecerea vacanţei. Aici, turiştii au la dispoziţie şi mare, şi Deltă, dar mai ales găsesc ceva ce nu pot întâlni în altă parte a ţării. La Sulina există câteva mărturii istorice unice în Europa. În acest mic oraş, de la confluenţa Dunării cu marea, s-a consumat, în urmă cu un secol şi jumătate, primul episod din lungul drum al Europei spre Uniunea Europeană de astăzi. În urmă cu peste 150 de ani, s-a constituit Comisia Europeană a Dunării (CED), cu sediul la Sulina, în cea mai impunătoare clădire existentă acum pe cheiul din acest oraş cu numai 4.500 de locuitori. Este vorba de Palatul CED, care urmează să devină, în scurt timp, muzeul CED şi al oraşului Sulina. Imediat după constituirea CED, inginerul englez Charles A. Hartley, numit la Sulina „părintele oraşului”, a pus bazele acestei localităţi organizate conform oraşelor americane. Străzile principale pornesc de pe malul Braţului Sulina, paralel cu acesta, în număr de patru, şi sunt tăiate, conform unui desen perfect, de alte străzi perpendiculare care pornesc din malul fluviului.
Istorie la tot pasul
În câţiva ani de la deschiderea navigaţiei maritime pe Canalul Sulina, oraşul a devenit principalul port românesc la Marea Neagră, iar majoritatea statelor europene şi-au deschis consulate la Sulina, cele mai mari companii de navigaţie aveau birouri aici, iar marii comercianţi din Europa şi-au făcut birouri şi locuinţe. În perioada interbelică, acest oraş avea aproape 30.000 de locuitori. Între timp însă urbea prosperă, descrisă cu mult har de Jean Bart, a decăzut, dar păstrează încă multe mărturii care constituie deja atracţii turistice. Este vorba de 41 de imobile rămase din vremea când acest oraş avea statut de porto franco, înscrise în patrimoniul naţional sau în cel universal.
Localnicii spun că, alături de inginerul englez care a desenat pe planşetă şi apoi a construit Sulina cu clădiri monumentale pe prima stradă şi cu imobile modeste cu pereţi din scânduri pe celelalte străzi, oraşul venerează şi Casa Regală din Olanda. Din ordinul reginei Olandei s-a proiectat, finanţat şi realizat uzina de apă a oraşului, o clădire zveltă placată cu cărămidă roşie în care pompele ce aduc apă potabilă în oraş funcţionează neîntrerupt de 150 de ani.
Farurile, atracţie principală
Turiştii care optează să-şi petreacă vacanţa pe plaja imensă din Sulina, în mare parte virgină, sau la pescuit în bălţile şi pe canalele din preajma oraşului nu trebuie să rateze vizitele la cele trei faruri ale oraşului. Farul vechi din Sulina – astăzi muzeu – are o înălţime de 17,34 metri, o formă tronconică şi găzduieşte cabinetul de lucru al fostului căpitan al portului Eugeniu Botez, cunoscut sub pseudonimul literar Jean Bart. Cel de-al doilea far al oraşului, amplasat pe digul de nord, a fost construit în 1887, are formă de turn circular, cu o înălţime de 45 picioare (13,7 metri) ,fiind considerat, la vremea lui, printre cele mai performante pentru că difuza semnal optic de avertizare pentru navigatori pe o distanţă de 8 mile marine. Din 1922, când s-a prelungit canalul Sulina spre mare, cel de-al doilea far a devenit inutil, iar azi este martorul tăcut al istoriei oraşului. Cel de-al treilea far este în funcţiune din 1960, se află pe digul de sud şi are o înălţime de 38 picioare.
Un popas turistic obligatoriul dacă petreceţi vacanţa în Sulina trebuie făcut în cimitirul oraşului, situat pe drumul care duce spre plajă, pentru că acesta constituie o lecţie de istorie. Fostul căpitan al portului Sulina Eugen Botez a numit, pentru prima dată, cimitirul oraşului drept „cimitirul viu”.
Această sintagmă este explicată de istorici prin aceea că pietrele funerare din cimitir dezvăluie foarte bine perioada cosmopolită a Sulinei. Cimitirul este compus din mai multe microcimitire structurate pe principalele culte religioase, pentru oficialităţile locale şi europene înmormântate aici, dar şi pentru oamenii de rând. Cea mai interesantă este zona destinată personalităţilor Comisiei Europene a Dunării ce au fost înhumate aici. Pe strada principală a urbei de la malul mării şi de la marginea Deltei se mai află şi alte imobile pline de istorie. Este vorba de casa în care a locuit căpitanul portului Sulina Eugen Botez, care şi-a luat pseudonimul literar Jean Bart, cea a compozitorului George Georgescu, născut în acest oraş, imobile în care au funcţionat opt consulate europene şi birourile locale ale marilor companii de navigaţie şi de comerţ din întreaga lume. Deşi nu toate aceste imobile pot fi vizitate de turişti, există un proiect iniţiat de Ministerul Culturii care vizează reabilitarea celor 41 de imobile de patrimoniu din Sulina şi introducerea lor în circuitul turistic.
