3.7 C
București
vineri, 8 noiembrie 2024
AcasăSpecialObiecte arheologice, trecute in Tezaur

Obiecte arheologice, trecute in Tezaur

– O serie de bunuri din patrimonial Muzeului Unirii din Alba Iulia au primit clasificarea de obiecte de tezaur national, iar printre ele se afla tezaurul dacic de la Lupu.

Ministerul Culturii si Cultelor a clasat 17 bunuri cultural mobile cu valoare arheologica, aflate in patrimoniul Muzeului National al Unirii din Alba Iulia, in categoria juridica "Tezaur". Ele sunt considerate din acest moment, prin lege, de valoare exceptionala pentru umanitate.
Dintre acestea se remarca cinci artefacte arheologice, din epoca eneoliticului, cu o vechime de peste 6.500 de ani, dar mai ales cele 12 piese ce compun celebrul tezaur dacic de la Lupu. Acesta din urma a fost descoperit intamplator in anul 1978, in satul Lupu, comuna Cergau din judetul Alba, cu ocazia saparii unei gropi in cimitirul satului. Aici, la o adancime de 1.80 m si sub o lespede de piatra, oamenii au gasit un vas de bronz, in care fusesera introduse 10 obiecte dacice din argint, dar si o cana de bronz romana. Piesele dacice, respectiv doua fibule cu noduri, sapte falere decorate cu reprezentari antropo- si zoomorfe si o cupa semisferica, toate din argint, reprezinta unele dintre cele mai atractive si interesante dovezi materiale ale civilizatiei dacice.

Specialistii considera ca tezaurul de la Lupu a apartinut unui nobil dac, care purta titlul de tarabostes, obligat sa-l ascunda in pamant de imprejurari vitregi, legate poate chiar de invadarea Daciei, in secolul I d. Hr., de catre legiunile romane conduse de Traian. Tezaurul de la Lupu, dar si alte obiecte spectaculoase din cadrul culturii dacice pot fi vazute in cadrul expozitiei de baza a Muzeului National al Unirii din Alba Iulia.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă