O eleva din Timisoara a castigat, recent, Olimpiada mondiala de geografie din Australia. Bravo, spunem, plini de admiratie, gandindu-ne la performanta, la capacitatea de a sti atat de multe despre o lume care are din ce in ce mai putine secrete si distante din ce in ce mai scurte intre destinatii.
Invatam, insa, zi de zi, o altfel de geografie. De pilda, a locurilor de munca sezoniere. Stim cand se construieste in Germania, cand are nevoie Spania de culegatori de capsuni, cand e sezonul de rosii sau prune prin vecini. Aflam instantaneu ca mai sunt locuri de ingrijitori de batrani in Olanda, de doici in Statele Unite, de dansatoare in Italia sau de taximetristi in Portugalia, de vanzatori in buticuri prin Marea Britanie, de tot felul de specialisti in Kuweit.
Euro, dolarii, lirele sterline se scurg, frumusel, spre tara, ridicand case pe care altfel romanii nu si le-ar putea permite, stimuland un consum de electrocasnice neobisnuit pentru familii care, oficial, nici nu consuma nimic.
Pe cealalta parte, invatam geografia conflictelor. La fiecare nenorocire contabilizam victime si refugiati romani. Ca a fost vorba despre bombardamente in Iugoslavia, ca a fost cazul atentatelor din New York, ca la Londra sau la Madrid au fost detonate bombe, ca in Orientul Mijlociu a reizbucnit flacara razboiului, peste tot avem romani aflati acolo, legal sau „la negru”, la munca, in vizita sau in cautarea norocului.
Ministerul nostru de Externe s-a perfectionat in operatiuni spectaculoase. Reusitele sale inseamna, la ora actuala, mai putin tratate si relatii diplomatice si din ce in ce mai mult „linii verzi” pentru ca familiile din tara sa afle ce s-a intamplat cu rudele aflate pe alte meridiane. Celulele de criza, permanentizate deja, au cand cazuri de luare de ostatici, cand raniti si morti pe alte meleaguri, ca urmare a unor acte teroriste, cand refugiati din calea conflictelor.
Lumea a devenit un loc teribil de periculos, indiferent ca plecam in vacanta (vezi atentatele din locurile turistice din Egipt, de acum doi ani, din Turcia, de anul trecut) sau la munca (in Spania, Marea Britanie, SUA, Israel, ca sa nu mai vorbim de Kuweit, Liban sau Siria). Suntem mai feriti acasa? Poate, daca ignoram inudatiile care ajung, pentru prima data in ultima jumatate de veac, sa faca si victime omenesti, alunecarile de teren sau impuscatura in cap, pentru „vina” de a face baie intr-un lac concesionat aberant.
Dupa mai bine de sase decenii de la incheierea celui de-al Doilea Razboi Mondial ne trezim intr-o pace periculoasa, greu de inteles, in care ne miscam mai liberi, e drept, dar o facem pe riscul nostru.
