4.5 C
București
vineri, 13 decembrie 2024
AcasăSpecialNemirschi, sosia lui Mazăre

Nemirschi, sosia lui Mazăre

De când s-a hotărât să candideze pentru funcţia de primar al oraşului Constanţa, Gigi Chiru a devenit tânăr şi nepotolit. În contradicţie totală cu efectele care au schimbat fizionomia bunicuţei din povestirea „Scufiţa Roşie”, gura mare, nasul mare etc., în cazul domnului Chiru, toate s-au scurtat, inclusiv nopţile.

Radu Mazăre rămâne principalul său adversar şi sursă de coşmar. Cu păcatele tinereţii cu tot, acesta deţine, la capitolul notorietate, o zestre de invidiat. Gigi Chiru rămâne un necunoscut pentru constănţeni. Statutul de lider al pedeliştilor din zonă nu-i încălzeşte prea mult, cei mai mulţi dintre ei fiind sătui de politică.

La acest capitol, Mazăre este un rebel. Orgoliul local ar putea juca un rol decisiv, pentru că foarte mulţi constănţeni nu agreează ideea ca un candidat din Eforie să ajungă primar la Constanţa. Radu Mazăre poate fi criticat pentru nerealizarea unor obiective promise în campania electorală, dar are scuza că Puterea i-a dat tot timpul peste mână. La acest capitol, Gigi Chiru nu are cum să contracareze, fiind obligat, înainte de toate, să explice starea naţiunii sub aripa actualului Guvern. Evident, şi ca susţinător al lui Emil Boc, pe care, din câte înţeleg, l-a votat cu ambele mâini. Dacă se ambiţionează să demoleze toate construcţiile de pe litoral, are toate şansele să devină mai mult decât antipatic constănţenilor.

Ca politician, Mazăre s-a afirmat pe deplin, chiar dacă uneori a făcut acest lucru într-o manieră excentrică. În postura de reprezentant obidit al Opoziţiei, a jucat magistral rolul de apărător al celor săraci şi cârpiţi în fund. Gigi Chiru s-a încurcat în propriile iţe. Organizaţia de la Constanţa nu este bine văzută la Bucureşti. Domnia sa trebuie să convingă, în cel mai scurt timp, ca lider de partid. În paralel, este obligat să-şi facă temele pentru alegerile din 2012. Mazăre are în spate experienţa acumulată pe parcursul celor trei mandate ca primar. Fugind de Mazăre, s-ar putea ca domnul Chiru să dea peste Nemirschi, sosia actualului primar!

Cele mai citite

Record pe piața românească de artă: „Țărăncuță odihnindu-se” de Nicolae Grigorescu, adjudecată pentru 365.000 de euro

Casa de Licitații Artmark a înregistrat un nou record pe piața românească de artă în cadrul celei mai recente licitații de iarnă. Opera „Țărăncuță...

Cum să-ți transformi bradul de Crăciun într-o operă de artă? Trei variante propuse de profesioniști

Crăciunul este momentul magic al anului în care casele se îmbracă în straie de sărbătoare, iar bradul de Crăciun este, fără îndoială, piesa centrală...

Banca Națională a României lansează o monedă din aur dedicată Tezaurului de la Apahida

Banca Națională a României (BNR) anunță lansarea, începând de luni, a unei monede din aur cu tema "Istoria aurului – Tezaurul de la Apahida",...
Ultima oră
Pe aceeași temă