» Statiunea din Apuseni a fost salvata de un grup de oameni de afaceri, dupa o perioada de decadere
» Efectul tamaduitor al apelor de Moneasa este cunoscut de pe vremea romanilor
Statiunea Moneasa, situata la aproximativ 100 km de Arad, la poalele Muntelui Codru Moma, renumita pe vremuri prin baile sale termale si aerul puternic ionizat, a avut dupa Revolutie o cadere care, la un moment dat, risca sa o scoata definitiv din circuitul turistic. Din faima de odinioara ramasese doar numele, pentru ca statiunea s-a degradat continuu, hotelurile sale au decazut si multe din vilele cochete din imprejurimi au ajuns in pragul daramarii. Salvarea a venit de la un mic grup de oameni de afaceri, care au gasit solutia de a investi si a readuce Moneasa in topul statiunilor romanesti. Acum, statiunea este plina de turisti in toate sezoanele. "Perla muntilor Apuseni" este apreciata de mii de persoane, care vin aici la odihna dar si la distractie.
Moneasa are o istorie de peste 100 de ani
Desi efectul apelor tamaduitoare de la Moneasa dainuieste de pe vremea romanilor, statiunea propriu-zisa are peste un veac de existenta. La 13 mai 1886, Ministerul de Interne Imperial de la Viena a atribuit pentru Moneasa statutul de statiune balneara. Situata pe un afluent al Crisului Alb, la o altitudine de 280-290 metri, Moneasa prezinta factori naturali de cura care o fac potrivita pentru tratarea unor afectiuni diverse. Ea este un loc ideal pentru recuperare psihologice, odihna si pentru tratamentul unor afectiuni reumatologice, stari de astenie fizica si psihica, nevroza astenica, hipertensiune arteriala in primele faze sau afectiuni ale sistemului nervos. Dupa Revolutie, in ciuda potentialului natural deosebit, Moneasa, altadata o adevarata perla a turismului aradean, a decazut de la un an la altul.
Nu au mai existat fonduri pentru investitii in baza materiala, care s-a depreciat si nu a mai asigurat conditii pentru atragerea de turisti, iar lipsa de turisti a generat lipsa de fonduri si a inchis cercul care a fost pe cale sa duca la falimentul total si ireversibil al statiunii.
Privatizarea a adus salvarea
In anul 2000, statiunea Moneasa, mai precis firma Moneasa S.A. a fost privatizata. Patru societati comerciale, dintre care investitia principala a venit de la SC Laicom SRL a patronului Alexandru Bercea, au cumparat pachetul de 69 la suta din actiuni detinut de SIF la Moneasa. Prin majorarea de capital, investitorii au ajuns sa detina 81 la suta din actiuni. Ajuns pe mana cu o statiune in agonie, compusa, printre altele, din Hotelul Moneasa, cu o baza de tratament, care necesita investitii uriase, Hotel Parc, in paragina, mai multe vile in aceeasi stare jalnica, un camping, Alexandru Bercea a gandit un mecanism economic pentru revigorarea statiunii. El a atras in schema alti investitori, sub diferite forme juridice, care au preluat unele dintre active si au investit pentru renovarea lor.
Investitorii au apoi posibilitatea sa achizitioneze activele respective prin leasing, care demareaza odata cu virarea primilor bani. Astfel, de exemplu, a fost salvat unul din hotelurile din statiune, Hotel Parc, care a stat sub lacat mai bine de sase ani iar acum este un hotel complet renovat, modern, capabil sa primeasca turisti dintre cei mai pretentiosi. Intre timp, structura actionariatului s-a schimbat. Hotel Moneasa apartine acum unui om de afaceri cunoscut in zona, fostul deputat Nicoara Cret. A avut curaj, a luat un credit de la banca si a modernizat complet din nou hotelul, care acum este la cele mai inalte standarde. "Am avut curaj si am investit. Acum pot sa spun ca la Hotel Moneasa sunt cele mai bune conditii. Avem jacuzzi, baza de tratament moderna, camere ultradotate", spune Nicoara Cret.
Moneasa reprezinta un pariu castigat cu soarta care tindea sa elimine de pe harta turistica o statiune renumita odinioara dar care a fost la un pas de colaps. sansa nu este doar pentru statiunea in sine, ci si pentru potentialii beneficiari ai factorilor de mediu unici de aici, pentru ca Moneasa este la distanta aproximativ egala de Oradea, Deva, Arad si chiar Timisoara.
O statiune in dezvoltare
Hotelurile si vilele au fost pline la Moneasa. S-au construit vile noi, cele vechi s-au modernizat. Proprietarii de vile spun ca de sarbatori a fost mereu plin. Lacul cu apa termala pe care se gasesc nuferi este cautat de cei mai multi turisti. In statiune vin si la tratament si cetateni straini, cei mai multi fiind din Ungaria si Germania. Ei sunt incantati de atmosfera de la Moneasa, de tratamentele de care pot beneficia.
In apropiere de statiune se afla vestita cariera de marmura rosie si neagra. Celor care le place drumetia, pot urca pe varful Izoi sau merg la Pestera Liliecilor. La cativa kilometri de Moneasa se afla Cetatea Dezna si un han pescaresc.
Pentru a atrage cat mai multi vizitatori, aici au loc in fiecare vara diverse festivaluri. Cel mai cautat este "Festivalul clatitelor", la care vin mii de persoane. Firmele vand zeci de mii de clatite, iar competitorii pregatesc clatite de diverse tipuri. Au loc intreceri intre oamenii politici, ziaristi, primarii. De exemplu, Primaria comunei Macea a uimit asistenta prin celebra "clatita cu paradaici", adica clatita cu rosii. Macea a fost intotdeauna o comuna vestita pentru productiile de tomate. Primarul Ioan Mercea a pregatit clatite in fata curiosilor, care pana atunci nu au mai auzit de un asemenea sortiment.
Pe scena din statiune au loc concursuri de muzica populara, un festival interjudetean de folclor dar si spectacole sustinute de artisti "in voga". La strand, desi capacitatea este relativ mica, intotdeauna sunt sute de persoane. In mijlocul statiunii se afla un lac, cu o insula pe care se afla un mic local. Seara, distractiile se tin lant in discotecile si restaurantele din Moneasa.
Faptul ca la Moneasa exista in permanenta turisti, inseamna ca statiunea a renascut. Aici vin nu numai aradeni ci si straini, care prefera zona spunand ca este deosebit de linistita. Astfel, Moneasa a devenit statiune permaneta, cautata in toate anotimpurile.