3 C
București
miercuri, 13 noiembrie 2024
AcasăSpecialModernizări de milioane în portul lui Bunea Stancu

Modernizări de milioane în portul lui Bunea Stancu

Statul român s-a asociat cu Uniunea Europeană pentru finanţarea unor modernizări care cresc cu 154.000 tone pe an capacitatea de operare a Portului Hercules SA, al preşedintelui CJ şi PSD Brăila, Gh. Bunea Stancu, în condiţiile în care firma are profit, dar nu îşi plăteşte datoriile la stat. Administraţia Porturilor Dunării Maritime (APDM) Galaţi a anunţat recent finalizarea lucrărilor de modernizare a infrastructurii portuare din Portul Hercules SA Brăila, în cadrul proiectului „Lucrări de infrastructură portuară: cheu dana 23 şi 25 parţial în Portul Brăila”.

După ce în 2010 a fost modernizată şi Dana 40 din Portul Hercules, APDM Galaţi a anunţat noi investiţii, prin modernizarea danelor 23 şi 25. Potrivit directorului Luigi Marius Ciubrei, care conduce APDM de două luni, obiectivul proiectului a fost modernizarea Portului fluvio-maritim Brăila, în care pot fi operate şi nave maritime de până la 5.000 tdw. „Implementarea proiectului duce la creşterea capacităţii de trafic maritim şi fluvial al portului până la 154.000 tone pe an. De asemenea, în perioada de execuţie au fost create 100 locuri de muncă temporare, alte trei locuri de muncă permanente fiind create pentru perioada de operare”, a declarat Ciubrei.

Negociere de milioane de euro

Proiectul de modernizare a danelor 23 şi 25 a fost finanţat în principal din banii europenilor, în cadrul POS Transporturi, Axa Prioritară 2. Prin Fondul European de Dezvoltare Regională este alocată 69,25% din finanţare, iar restul de la bugetul Ministerului Transporturilor. Valoarea estimată era de 7,5 milioane de euro. În decembrie 2010, directorul de atunci al APDM, Mihai Ochialbescu a ales ca selectarea firmei care va proiecta şi executa lucrările să nu fie făcută prin licitaţie, ci prin „negociere cu publicarea unui anunţ de participare”. A fost depusă o singură ofertă, aceea a consorţiului Vega 93 SA Galaţi & Consitrans SRL Bucureşti. Pe 28.02.2011, lucrările au fost atribuite consorţiului iar a doua a zi a şi fost semnat contractul nr. 72/1.03.2011. Valoarea estimată a lucrărilor era de 30.557.000 lei fără TVA, iar contractul a fost semnat la valoarea de 29.785.095 lei. Între timp, în perioada de execuţie valoarea lucrărilor a crescut cu aproximativ 3 milioane de euro, acum, la final, directorul APDM anunţând că valoarea totală a proiectului a fost de
42 milioane de lei.

Beneficiarul investiţiilor, o firmă datoare la stat

Portul SC Hercules SA Brăila este firma controlată de preşedintele PSD şi CJ Brăila, Gheorghe Bunea Stancu. Acesta deţine 62% din acţiunile Bursagrirom SA Brăila, prin care deţine 85,5% din acţiunile portului Hercules SA, „cuponarii” controlând  13,4%, iar statul, prin AVAS, având 0,7%. Ca şi celelate trei firme controlate de Bunea Stancu, Bursagrirom SA, Concivia SA şi Istru SA, Hercules SA este o firmă profitabilă, dar are datorii la stat. Dacă până în 2004, când Gh. Bunea Stancu a devenit preşedintele CJ Brăila, cele patru firme aveau profituri modice, accesul la contractele pe bani publici a schimbat radical situaţia. În 2005, după un an de mandat, firmele au înregistrat un profit cumulat de 4,96 milioane lei. În 2008, la început de criză, au înregistrat un profit de 4,86 milioane, iar în 2009, în timp ce sute de mii de firme s-au închis, firmele lui Stancu au înregistrat o creştere de profit faţă de anul precedent, la 5,64 milioane lei! În primii 6 ani de mandat ai lui Stancu la preşedinţia CJ Brăila, cele 4 firme au avut profituri de 23,2 milioane lei. Hercules SA a avut profituri de 8,5 milioane lei. În 2003, Hercules SA avea datorii totale de 51,9 milioane lei şi 0,7 milioane profit. În 2005, profitul crescuse la 1.371.153 lei, iar datoriile au scăzut la 9.861.101 lei. În 2009, un an în care exploatarea portuară la Dunăre a suportat o criză mult mai dură decât cea din timpul războiului din Iugoslavia, Hercules SA a încheiat anul cu un profit brut de 3.738.853 lei, dar, potrivit AGA, societatea raporta în acelaşi timp datorii istorice de 8,8 milioane lei, din care 1.130.772 lei erau datorii către bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale. 

Cele mai citite

Frank Auerbach, unul dintre cei mai renumiți artiști britanici, a murit la 93 de ani

Frank Auerbach, pictor britanico-german, a murit la vârsta de 93 de ani. Frank Auerbach a murit Refugiat în Anglia în 1939 ca parte a programului...

Horoscop 13 noiembrie 2024. Racii, aproape de a-și atinge un obiectiv important

Horoscop 13 noiembrie 2024. Află ce au pregătit astrele pentru fiecare zodie în parte. Horoscop 13 noiembrie 2024 BerbecAstăzi este o zi excelentă pentru a te...

Alege confortul total: de ce să ai o pătură din lână pentru sezonul rece?

Pentru a oferi o experiență cât mai plăcută, noi și partenerii noștri folosim tehnologii precum cookie-urile pentru a stoca și / sau a...
Ultima oră
Pe aceeași temă