5.3 C
București
sâmbătă, 4 ianuarie 2025
AcasăSpecialMinori pusi la munca, la Oradea

Minori pusi la munca, la Oradea

Inspectorii ITM Bihor au verificat, timp de doua zile, 36 de unitati co-merciale din domeniul moraritului si panificatiei, ocazie cu care au fost descoperite o serie de nereguli, printre care folosirea muncii la negru sau a minorilor sau munca acestora pe timp de noapte. In urma acestei actiuni, doi patroni s-au ales cu dosare penale. Echipele de control au cercetat modul in care agentii comerciali respecta legislatia din domeniu referitoare la securitatea si sanatatea la serviciu.
Valoarea amenzilor aplicate numai pe segmentul de relatii de munca se ridica la 36.500 RON, alti 14.000 RON reprezentand valoarea sanctiunilor pe linia securitatii in munca. „In cadrul acestei campanii s-au constatat doua situatii la doi angajatori diferiti. La prima societate unde lucra un minor, firma nu respecta prevederile legale, adica adolescentul nu avea incheiat contract de munca. La a doua societate, inspectorii ITM au depistat un minor care, desi avea contract de munca, presta activitate pe timp de noapte, lucru interzis de Codul Muncii”, a declarat adjunctul ITM, Nadia Rat. Potrivit sursei citate, in ambele cazuri, patronii vor fi cercetati penal.
Tot cu ocazia controlului, inspectorii au dispus 30 masuri pentru remedierea abaterilor constatate cu privire la incheierea si inregistrarea contractelor de munca, planificarile concediilor de odihna, neevidentierea timpului de munca lucrat de fiecare persoana, neevidentierea orelor de noapte sau necompletarea registrului general de evidenta a salariatilor. Au mai fost constatate si 27 de deficiente cu privire la conditiile de calitate a aerului in incaperile de lucru, neasigurarea materialelor igienico-sanitare, pentru care societatile au primit avertismente.

Cele mai citite

China extinde subvențiile pentru consum, incluzând și smartphone-uri și ceasuri inteligente

China va extinde în 2025 programul național de subvenții pentru consum, incluzând pe listă și telefoanele mobile inteligente, tabletele și ceasurile inteligente, alături de...

Nu a fost găsită o legătură directă între atacul din New Orleans și explozia din Las Vegas, afirmă FBI

FBI a confirmat că nu există dovezi clare care să conecteze atacul din New Orleans cu explozia unei mașini în fața hotelului Trump din...

România se pregătește să inaugureze aproape 300 km de autostradă și drum expres în 2025

Conform datelor oferite de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) și analizate de ECONOMICA.NET, România ar putea inaugura în 2025 aproximativ 295...
Ultima oră
Pe aceeași temă