0.4 C
București
vineri, 27 decembrie 2024
AcasăSpecialMinerii trec de la vagonet la calculator

Minerii trec de la vagonet la calculator

Minerii disponibilizaţi din Valea Jiului şi Gorj se pot recalifica, prin intermediul unui program finanşat din fonduri europene şi realizat de Universitatea din Petroşani. Investiţia în reconversia profesională este de peste un milion de euro, fonduri nerambursabile, iar contractul de finanţare a fost deja semnat, la Bucureşti, de rectorul instituţiei de învăţământ superior.

Conducerea Universităţii din Petroşani a semnat la Bucureşti  contractul de finanţare nerambursabilă  pentru proiectul „Formare profesională alternativă utilizând soluţii informatice – o soluţie pentru reconversia forţei de muncă din minerit”, în valoare de peste un milion de euro. Proiectul este destinat minerilor care au ieşit sau vor ieşi din sistem şi este realizat în parteneriat cu Federaţia Sindicatelor Valea Jiului, Uniunea Sindicatelor Miniere Oltenia şi Siveco România – care a realizat un soft de întreprindere şi platforme de e-learning – şi îşi propune, portivit celor care îl implementează, să vină în întâmpinarea nevoilor momentului actual, adică de a sprijini procesul de reconversie a forţei de muncă din minerit. 

Minerii învaţă informatică

Practic, minerii din bazinele miniere ale Olteniei şi Văii Jiului « vor putea să parcurgă etapele de reconversie profesională prin intermediul unor cursuri care îmbină infor­mati­ca cu diverse meserii ce au căutare pe piaţa muncii prin folosirea platformei de învăţamânt electronic », după cum explică reprezentanţii instituţiei de învăţămân superior din Petroşani. « În acest proiect s-au implicat şi lideri de sindicat din Valea Jiului şi Gorj, care au înţeles oportunitatea momentului şi beneficiile aduse de acest proiect », spun reprezentanţii Universităţii. Activitatea extractivă din Valea Jiului şi Gorj trece printr-o perioadă de restructurare, iar lipsa unor calificări cerute pe piaţa muncii îi împiedică pe foştii mineri să îşi găsească un alt loc de muncă şi îngroaşă rândurile şomerilor.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă