Pensiunile din Mărişel s-au dotat cu telescoape şi lunete, iar tinerii au ocazia să viziteze şi observatorul astronomic din localitate.
Proprietarii pensiunilor din Mărişel au inventat o strategie bună de supravieţuire pe timp de criză. Ei au început să organizeze tabere şcolare tematice. Tonul l-a dat pensiunea „Popasul Iancului”, prima din staţiune care a obţinut autorizarea ca tabără şcolară. „Anul trecut am decis să organizăm o tabără de astronomie, mai ales că la noi în Mărişel se află un observator astronomic privat, care stârneşte un mare interes printre tineri.
Am obţinut autorizarea necesară pentru a organiza astfel de tabere, iar anul trecut am organizat-o pe prima. Pentru că s-a bucurat de un mare succes, anul acesta am organizat încă o tabără”, spune proprietarul pensiunii „Popasul Iancului”, Viorel Pleşa. El spune că va organiza astfel de tabere şi în anii următori. Deja proprietarul pensiunii a investit într-un telescop care poate fi folosit de pasionaţii de astronomie, dar şi în calculatoare, aflate la dispoziţia tinerilor. Taberele sunt organizate în parteneriat cu observatorul astronomic privat din Mărişel, dar şi cu şcolile din Cluj-Napoca. Paul Dolea, cercetător în cadrul observatorului astronomic din Mărişel, a fost cel care s-a ocupat de tinerii veniţi în tabără.
„Vorbim de mai multe ramuri ale astronomiei. Tinerii au învăţat noţiuni de astronomie optică, adică au observat diferite corpuri cereşti cu ajutorul telescoapelor şi lunetelor, din cupola pe care o deţinem la observatorul nostru. În principal, au studiat Luna, dar şi planetele care erau vizibile. Au fost foarte încântaţi atunci când au putut constata faptul că planeta Saturn are, într-adevăr, inele, aşa cum apare în desene. Dar au fost şi observaţii asupra unor corpuri cereşti precum formaţiuni stelare duble. Cei care au venit în tabăra de la Mărişel au învăţat şi noţiuni de radioastronomie, inclusiv monitorizarea sateliţilor artificiali ai Pământului, dar au învăţat, totodată, şi cum să facă transmisiuni radio”, a spus Paul Dolea.
Interes mare
În tabăra de astronomie de la Mărişel au venit în acest an 17 elevi, cu vârste cuprinse între 11 şi 16 ani. „Unii dintre ei sunt elevi care merg la olimpiade de astronomie, cu performanţe foarte bune. Unii dintre ei nu ar fi avut posibilitatea de a merge în această tabără pentru că provin din familii cu venituri foarte mici. Aşa că olimpicii aflaţi în această situaţie au fost sprijiniţi de Clubul Rotary Samus şi de Fundaţia Dinu Patriciu”, au spus organizatorii taberei. Cei mai mulţi copii provin de la şcolile din Cluj-Napoca. „Interesul pentru această tabără de astronomie este mult mai mare. De exemplu, am avut o fetiţă din Braşov care a aflat în tren, dintr-o discuţie, de această tabără. A căutat pe Internet, a sunat la conducerea Şcolii Constantin Brâncuşi din Cluj şi a venit în tabără”, spune Paul Dolea.
Activităţi diverse
În timpul zilei, copiii au fost implicaţi în activităţi care ţin de radioastronomie, dar şi de întocmirea hărţilor. Astfel, ei au învăţat cum să facă ridicări topo cu ajutorul GPS-ului şi să întocmească o hartă detaliată a comunei cu ajutorul informaţiilor culese pe teren. De asemenea, tinerii care au participat la această tabără şcolară au învăţat cum să comunice cu ajutorul radioului şi au realizat chiar transmisiuni TV cu ajutorul unor relee pe care tot ei le-au instalat.