5.3 C
București
sâmbătă, 4 ianuarie 2025
AcasăSpecial"Lordul", la mâna lui Şumudică

„Lordul”, la mâna lui Şumudică

La o echipă de fotbal, în general, antrenorul se află la mâna pre­şedintelui echipei, care îl poate da afară sau confirma de câte ori vrea. Situaţia de la Gloria Bistriţa însă iese din tiparul obişnuit. Preşedintele Jean Pădureanu a anunţat că se va retrage din funcţia cea mai importantă din club dacă echipa va scăpa de retrogradare. Bistriţenii şi-au asigurat participarea în Liga I şi la anul, astfel că „Lordul” este aşteptat să-şi oficializeze decizia. Aceasta ar putea fi influenţată în sens invers de Marius Şumudică, care a declarat că va rămâne la Bistriţa doar dacă Pădureanu va rămâne, la rândul lui, preşedinte. Cum „Tata Jean” vrea cu tot dinadinsul ca „Şumi” să antreneze echipa şi la anul, este foarte probabil să se râzgândească şi să-i satisfacă cerinţele angajatului său. „La finalul campionatului vom face o şedinţă administrativă şi atunci vom analiza ce vom face în viitor”, a spus Pădureanu.

Cele mai citite

România se pregătește să inaugureze aproape 300 km de autostradă și drum expres în 2025

Conform datelor oferite de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) și analizate de ECONOMICA.NET, România ar putea inaugura în 2025 aproximativ 295...

China extinde subvențiile pentru consum, incluzând și smartphone-uri și ceasuri inteligente

China va extinde în 2025 programul național de subvenții pentru consum, incluzând pe listă și telefoanele mobile inteligente, tabletele și ceasurile inteligente, alături de...

Scădere a înmatriculărilor auto în primele 11 luni din 2024

În perioada ianuarie-noiembrie 2024, numărul înmatriculărilor auto la persoane fizice și juridice a scăzut cu 15,06% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, ajungând...
Ultima oră
Pe aceeași temă