-0.2 C
București
miercuri, 1 ianuarie 2025
AcasăSpecialLiniste tensionata la debut

Liniste tensionata la debut

Diferenta ca de la cer la pamant intre atmosfera din jurul si din sanul echipei ce reprezinta Banatul in prima liga de fotbal in aceste zile, comparativ cu cea din urma cu un an. Daca atunci entuziasmul era debordant si "Poli” extrem de mediatizata, acum prudenta este cuvantul de ordine, iar efectul – revenirea in anonimatul echipelor provinciale.
Aceasta atitudine a fost adoptata de conducatorii clubului ca reactie la rezultatele mediocre ale echipei din sezonul trecut, situate departe de orizontul de asteptare al tuturor celor implicati, dar mai ales al publicului. Suporterii alb-violeti au avut parte de o crunta dezamagire, dupa ce li s-au vanturat prin fata ochilor achizitii spectaculoase si neverosimile sume investite, toate asezonate cu o fulminanta campanie de imagine.
Cu toate acestea, rezultatele au intarziat, iar dupa aducerea, cu surle si trambite, a lui Hagi pe Bega, totul s-a transformat intr-un fiasco. Care putea fi incununat chiar de o retrogradare, daca nu era bruma de puncte adunate in „era” Olaroiu. Efectul asupra publicului a fost devastator, cauzat, insa, nu atat de lipsa rezultatelor, cat mai ales de atitudinea in teren a purtatorilor de tricouri alb-violete, dar si de deciziile paguboase ale conducerii.
Pe stadionul „Dan Paltinisanu” a venit tot mai putina lume, iar ultrasii din peluza sud s-au simtit tradati. Cireasa pe tort a pus-o egalul „de salon” din ultima etapa cu "Dinamo”…
Astazi o luam, insa, de la capat, intr-o atmosfera mult mai linistita, chiar daca obiectivul propus, accederea in cupele europene, nu pare deloc usor de atins. El a fost, insa, asumat de noul antrenor, un tehnician cu experienta, care nu pare a fi pierdut contactul cu realitatea.
Ghinionul sau este ca are parte de un debut infernal, dupa o scurta perioada de pregatire si cu un lot afectat de accidentari, dar si de transferurile hilare comandate de Hagi. S-ar putea sa avem de-a face, insa, cu linistea dinaintea furtunii.
Daca bilantul dupa primele patru etape va fi sub sase puncte, avand in vedere antecedentele patronului, scaunul lui Cartu va sta pe nisipuri miscatoare. O serie de noi infrangeri in disputa cu tripleta bucuresteana, vesnic abonata la podium, ar depopula probabil pentru multa vreme tribunele marelui oval timisorean.
Iar autosuspendata galerie violeta ar muri in tacere, definitiv ranita in orgoliu si amarnic inselata intr-o unica si imensa pasiune pentru un simbol banatean. De care nimeni nu are dreptul sa-si bata joc.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă