Inspectoratul de Munca Bucuresti, in parteneriat cu Agentia pentru Dezvoltare Economica si Integrare Europeana din Austria si Inspectoratul de Munca Austria, a lansat saptamana trecuta Proiectul de implementare a legislatiei armonizate in domeniul securitatii si sanatatii in munca in intreprinderile mici si mijlocii (IMM), ce va cuprinde si judetul nostru.
„Scopul final este crearea unui mediu de lucru sigur si sanatos. Angajatorii trebuie sa inteleaga faptul ca managementul riscurilor profesionale si protejarea securitatii si sanatatii lucratorilor conduc, de fapt, la cresterea cifrei de afaceri si a productivitatii muncii. La randul sau, angajatul trebuie sa fie constient ca, printr-o atitudine pozitiva, isi protejeaza propria persoana si obtine rezultate mai bune in munca”, a explicat inspectorul-sef al ITM Constanta, Eugen Bola. Intr-o prima faza, se vor alege din sase orase ale tarii, printre care si Constanta, cateva firme in care se va derula proiectul. „Urmeaza sa transmitem Comisiei mixte romano-austriece cele sase societati comericale nominalizate care vor intra in programul de asistenta tehnica”, a mai explicat seful ITM Constanta. Acestea vor beneficia de consultanta din partea Inspectoratului de Munca, dar si de suport tehnic constand in echipamente de protectie.
CNE, numarul 1
CNE Cernavoda a fost propusa in vederea infiintarii Centrului-pilot „Model de bune practici de securitate si sanatate in munca”. Potrivit declaratiilor inspectorului Eugen Bola, Centrala va beneficia de sprijin si consiliere din partea ITM Constanta. „Asteptam si raspunsul conducerii CNE Cernavoda. In cazul in care va fi de acord, pe data de 8 iunie va avea loc o vizita a expertilor europeni in cadrul careia se va aprecia daca sunt intrunite toate conditiile necesare infiintarii acestui centru-pilot”, a mai precizat inspectorul-sef.
Extindere la nivel national
Cea de-a doua etapa este constituita din extinderea si aplicarea sa la nivel national. „Acest lucru va fi posibil dupa verificarea modului in care a fost receptat in cele sase judete. Reprezentantii confederatiilor sindicale si-au exprimat dorinta ca proiectul sa cuprinda toate judetele tarii, deoarece alocarea de resurse financiare si nu numai pentru protectia lucratorilor trebuie perceputa ca un castig pentru competitivitatea intreprinderilor, si nu ca o cheltuiala inutila”, a explicat insp. Eugen Bola.
Patronul, singurul sanctionat
Chiar daca pune la dispozitia lucratorilor toate mijloacele de protectie a muncii si acestia refuza sa le foloseasca, angajatorul este singurul care suporta consecintele. Agentia pentru Dezvoltare Economica si Integrare Europeana din Austria a subliniat acest lucru in mod constant. La nivelul judetului nostru, sanctiunile pentru nerespectarea protectiei muncii pot ajunge chiar si la suma de 90 milioane de lei vechi, in functie de gravitatea situatiei. „La nivelul Uniunii Europene exista 19 milioane de IMM-uri, reprezentand peste 90% din numarul total de intreprinderi. In cadrul acestora isi desfasoara activitatea 75 de persoane, adica 65% din totalul populatiei angajate in Uniunea Europeana. S-a ales acest program deoarece accidentele de munca inregistrate in cadrul IMM-urilor constituie una dintre cele mai serioase probleme din domeniul sanatatii si securitatii in munca”, a declarat seful ITM Constanta, Eugen Bola. Statisticile arata ca in Romania si UE numarul accidentelor mortale in cadrul societatilor cu mai putin de 50 de salariati este aproape de doua ori mai mare decat cel din companiile mari.
Amenzi de miliarde
Desi principala activitate a ITM Constanta este aceea de preventie, din cauza faptului ca masurile de conformare nu sunt indeplinite, sute de IMM-uri sunt amendate. Potrivit sefului ITM Constanta, in primul semestru al acestui an au fost efectuate 779 de controale in acest sens. Peste 160 de societati comerciale, insumand 32 de mii de salariati, au fost verificate si sanctionate cu trei miliarde de lei vechi. Inspectorii de munca au dispus 334 de masuri pentru remedierea deficientelor, 307 dintre acestea fiind definitivate in decursul primului semestru al acestui an.