5.3 C
București
vineri, 3 ianuarie 2025
AcasăSpecialHotel plutitor în portul Constanţa

Hotel plutitor în portul Constanţa

Nava italiană Costa Allegra, cu 800 de turişti străini la bord, a acostat ieri dimineaţă în dana de pasageri a Portului Constanţa.

La bordul vasului s-au aflat în special italieni, dar şi alte naţionalităţi, precum nemţi, brazilieni, spanioli, peruani. Pentru că timpul nu le-a permis să stea mai mult de o zi, turiştii au ales mai multe trasee şi s-au urcat rapid în autocare şi au plecat în excursii la Bucureşti, Histria, în Delta Dunării. Alţii, în schimb, au preferat să rămână în Constanţa şi să viziteze principalele puncte de interes turistic de aici, seara urmând să se încheie cu o degustare de vinuri la crama Murfatlar. „Mă aflu pentru prima oară în România şi sunt curioasă să văd oraşul, oamenii.

De mult timp vroiam să vizitez Constanţa, iar când am aflat că traseul navei include şi o escală aici m-am bucurat tare mult”, a declarat Andrea, o tânără din Italia. Nava Costa Allegra este prima care a ajuns în Portul Constanţa anul acesta. Vara aceasta mai sunt aşteptate la Constanţa încă cinci nave. Următoarea care va acosta este Costa Mediterranea, pe data de 29 mai.

Cele mai citite

Horoscop 4 ianuarie 2025. Balanțele se simt melancolice

Horoscop 4 ianuarie 2025. Vezi ce îți rezervă astrele pentru această zi, fiind și prima de weekend din noul an. Horoscop 4 ianuarie 2025 Berbec: Azi,...

Reilly Opelka l-a învins pe Novak Djokovic, realizând una dintre cele mai mari victorii ale carierei sale

Reilly Opelka a realizat una dintre cele mai mari victorii ale carierei sale, eliminându-l pe Novak Djokovic, principalul favorit al turneului Brisbane International. Reilly...

Denis Ciobotariu a semnat un contract până în 2028 cu Rapid

Denis Ciobotariu, fundaș central de 26 de ani, a semnat un contract cu Rapid București, valabil până în vara anului 2028. Denis Ciobotariu a venit...
Ultima oră
Pe aceeași temă