Conducerea organizatiei a fost demisa la trei ani dupa rezultatele dezastruoase ale scrutinului din 2004
Biroul Permanent Municipal al PNL Timisoara a fost demis, sambata, pe considerentul ca are o activitate foarte slaba. Potrivit purtatorului de cuvant al filialei Timis, Ciprian Bogdan, printre motive s-au numarat si rezultatele slabe la alegerile din 2004, dar si scorurile din sondajele recent efectuate. "Ne asteapta patru campanii electorale. Rezultatele filialei municipale de la alegerile din 2004 si cele din sondaje au fost de nivel mediu, noi avem nevoie sa functionam cu motoarele turate la maximum. In consecinta, Biroul Judetean a propus Delegatiei Permanente numirea unui nou Birou Permanent interimar la Timisoara si demiterea celui vechi", a declarat Bogdan.
Drept urmare, incepand din acest week-end, presedinte interimar al organizatiei municipale este Ciprian Jichici, fost vicepresedinte al PNL Timis. Jichici si-a dat demisia din acea functie imediat dupa referendum, fiind nemultumit de activitatea organizatiei in general si de prestatia partidului in campania pentru referendum. Liberalul ocupa acum, prin decizia Delegatiei Permanente, locul consilierului local Bogdan Achimescu.
"Am doua prioritati pentru filiala: o reorganizare si aici este mult de lucru, si prezentarea unui proiect politic coerent pentru Timisoara", a declarat, pentru Romania libera, Ciprian Jichici, noul presedinte al PNL Timisoara.
Vadit nemultumit de hotararile luate sambata, Achimescu a declarat, totusi, ca nu isi va da demisia din CL Timisoara si nici din partid. "Cred ca Delegatia Permanenta ar trebui sa isi asume responsabilitatea schimbarii lucrurilor din mers, mai ales ca mai este putin timp pana la alegerile europarlamentare. Eu le urez succes. Sper sa isi asum, eventualele esecuri", a mentionat fostul presedinte. Liberalul considera ca se putea face mai mult pentru organizatia municipala si ca trebuia sa existe o reorganizare, dar care sa ii includa si pe cei care stau alaturi de PNL de ani buni.
Alegerile pentru conducerea organizatiei Timisoara vor avea loc numai dupa alegerile europarlamentare. Din "garda veche", in Biroul Permanent al PNL Timisoara au fost pastrati in functii numai consilierii locali Adriana Blaj si Avram Jecu. Unul din liderii "garzii tinere" din PNL Timis, Ciprian Jichici este vicepresedinte la TNL la nivel national. El este si cadru universitar, dar si manager general al unei companii de consultanta in software, partener al Microsoft. Sotia sa, Oana Jichici, este director al Oficiului pentru Protectia Consumatorilor Timis.