„In viata politica ai cauta in zadar rectitudini, corectitudini, fiind plina de ingratitudini” Ð scria Tudor Arghezi, pe vremea celuilalt pluralism politic din viata noastra publica. Cam sceptic, am zice, daca spectacolul pe care il pun in scena partidele noastre n-ar aduce, la fiece pas, argumente pro-scepticism.
Ce sa mai inteleaga chiar votantul unei formatiuni care acum doi ani si un pic voia si promitea ceva, iar acum arata a fi facut rotatia de 180 de grade si voieste contrariul! Ce lupta contra coruptiei, ce pomi legati cu panglici oranj sau barcute lansate pe Bega sa mai tii minte, cand cei ce lansau respectivele semne ale indarjirii lor bataioase si-au lasat si partide, si slogane, si promisiuni si scruteaza alte orizonturi?
„Durerile ce le simte astazi poporul roman nu sunt cele ale partidelor; ca sunt acele dureri, acele rani care cer adanci schimbari in starea morala si materiala a lucrurilor, sub un regim de libertate si egalitate unit cu ordinea”, avertiza Dimitrie Bolintineanu. Nu gresea atunci, n-ar gresi acum daca s-ar referi la viata noastra de inceput de mileniu III.
Pana sa se dumireasca Puterea si Opozitia a cui responsabilitate e sa-i ajute pe sinistrati, tot mai multi, tot mai greu de ajutat, pana sa faca puterea pace cu Doamne-Doamne (nu prin catedrale ce umbresc… sistemele de supraveghere ale SRI-ului, ci printr-o reconciliere profunda, prin smerenie adevarata, prin compasiune autentica fata de cei mai lipsiti de noroc si sansa din societatea noastra), romanii sufera sub vremi, gandindu-se ca amar au gresit pe lumea asta, de guvernare dupa guvernare au parte tot de clasa politica indiferenta, de coruptie, de nesimtire, de haos si galceava generalizata.
Creste-creste in sondaje pitorescul domn Becali. Cum sa nu creasca, cand da fara sa i se ceara, spune fara sa fie intrebat sau sa ceara voie, gaseste printre confuzele teme in dezbatere solutii simple, aproape primitive, dar lesne de priceput?
Ce sa mai inteleaga alegatorul (daca se mai vede in postura de alegator) cand toata lumea i se plange ca nu poate face nimic din cauza … celorlalti? Ceilalti fiind alte institutii, trecute (cum e Securitatea sau administratia PSD-ista) sau actuale (cum e Opozitia, partidul-partener de guvernare, ministerul X sau Y care nu ras-punde la comenzi, rugaminti sau amenintari).
Bun-bun, si solutia? Din pacate, aici e aici: solutia va fi tot politica. Poate ca avea dreptate Slavici, cand isi exprima scepticismul: „Daca ar fi adevarat tot ceea ce se zice si mai ales tot ceea ce se scrie despre oamenii nostri politici, nu mai e in lumea aceasta tara atat de ticaloasa ca a noastra si nici unui om cumsecade nu ii este iertat sa se injoseasca luand parte la viata noastra politica, in care e nevoit sa se insoteasca si sa lucreze impreuna cu oameni dintre care unii sunt misei, altii smintiti si altii prosti”.
Asa ca sa ne inarmam cu radbare si buna-credinta: poate-poate gasim drumul spre liman, in pofida cetei dese lasate de actualul discurs public romanesc.
