22.8 C
București
vineri, 20 septembrie 2024
AcasăSpecialCum este promovat voluntariatul

Cum este promovat voluntariatul

Ieri s-a deschis, oficial, Săptămâna Naţională a Voluntariatului la Constanţa. Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret, CENTRAS Constanţa, Inspectoratul Şcolar Judeţean, Jandarmeria Română, alături de numeroase organizaţii neguvernamentale vor desfăşura în fiecare zi a săptămânii diverse activităţi culturale şi sportive, dar şi de caritate, la care vor fi implicaţi numeroşi voluntari constănţeni.

„Este o săptămână plină de activităţi. Deja acest gen de colaborări a devenit tradiţie şi ne întâlnim nu numai în calitate de parteneri, ci şi în calitate de prieteni. Voluntariatul trebuie susţinut”, a declarat, ieri, la deschiderea evenimentului“, directorul Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret, Claudiu Teliceanu. Voluntari constănţeni vor organiza seminarii, dezbateri publice, colecte de rechizite, alimente şi haine, concursuri speciale. De asemenea, vor avea loc şi activităţi în afara judeţului.

De exemplu, pe data de 19 mai, 27 de voluntari de la Corpul Voluntarilor Gărzii Naţionale de Mediu – filiala Constanţa vor merge într-o excursie tematică la Balcic, cu scopul de a explora zonele de interes ecologic şi de a promova voluntariatul. Dintre activităţile cele mai importante din Săptămâna Voluntariatului la Constanţa amintim organizarea Târgului ONG-urilor, între orele 14.00 şi 16.00, pe data de 15 mai, în parcul din faţa Sălii Sporturilor.

În aceeaşi zi şi în acelaşi loc va avea loc un concurs pentru şcoli şi licee intitulat „Voluntariatul pentru mine este…”. Pe 16 mai, se vor desfăşura la Centrul de plasament „Antonio” activităţi creative, nonformale. În data de 17 mai va fi marcat voluntaiatul corporatist prin strângerea de jucării, haine şi alimente de către Jandarmeria constănţeană pentru copii de diferite vârste. Evenimentul cu cea mai mare desfăşurare de forţe este programat pentru data de 18 mai, pe plaja Modern, acolo unde, între orele 12.00 şi 13.00, va fi organizat lanţul uman pe care se va scrie „SNV 2013”, la care vor participa toţi voluntarii implicaţi în proiecte. Tot pe 18 mai, la acţiunea „Pot să ajut în fiecare zi!”, fiecare voluntar care doreşte să ajute semenii săi este invitat să ofere câte un pacheţel persoanelor fără adăpost. Activitatea socială se va desfăşura între orele 14.00 şi 16.00, pe străzile centrale din Constanţa.

 

Cele mai citite

VIDEO. Cornel Dinu a suferit o intervenție chirurgicală

Cornel Dinu, fostul mare jucător și antrenor al echipei Dinamo, a fost supus unei intervenții chirurgicale pentru coxartroză, o boală degenerativă a șoldului. https://www.youtube.com/shorts/HTEwbBulzpk Cornel Dinu...

Viorica Dăncinepoate – Academia Catavencu

După atât de cunoscutele „Scopul partidului social-democrat este să câștige alegerile prezidențiale, locale și parlamentare de anul trecut” și „lupt împotriva unei țări...

Mircea Lucescu a anunțat lotul preliminar pentru meciurile cu Cipru și Kosovo!

Selecționerul Mircea Lucescu a publicat lista preliminară de jucători care ar putea fi convocați pentru meciurile cu Cipru și Lituania din Liga Națiunilor, iar...
Ultima oră
Pe aceeași temă