DÎn perioada comunismului, oricine lucra la Uzina Mecanică Cugir avea garanţia unui trai decent şi a unui viitor liniştit. Producţia maşinilor de cusut şi de spălat, adevărate vedete în urmă cu două decenii la uzina cugireană, a dispărut complet.
Acum, cei 2.000 de angajaţi care au mai rămas din cei 18.000 câţi lucrau în timpul comunismului, mai au în sarcina de serviciu doar producerea de arme şi muniţii, practic activitatea care mai ţine în viaţă oraşul ardelean. Tinerii care, înainte de anul 1989, abia aşteptau să termine şcoala profesională şi să se angajeze în fabrică îşi fac, acum, planuri cât mai departe de acest oraş.
Made in Cugir, în Spania
„În trecut, producţia era enormă la Cugir. Practic, nu aveai rival în foarte multe oraşe din ţară. Dacă venea un proiect de construcţie de avioane, cred că şi de-alea se făceau. Existau 18.000 de angajaţi în fabrica din oraş, meseriaşi foarte buni, se fabricau maşini-unelte care ajungeau până în SUA. Acest oraş era cunoscut în lume drept o putere economică foarte mare, cu un nivel de trai bun, iar la numărul de maşini pe cap de locuitori, Cugirul era primul pe ţară. Dacă mergeai la Marea Neagră, de exemplu, erai tratat de către hotelieri şi chelneri ca şi cum ai fi venit din Germania, doar pentru că eşti din Cugir. Eu eram un meseriaş mediu în fabrică, dar îmi plăcea să lucrez şi câştigam 7.000-8.000 de lei pe lună, în condiţiile în care directorul lua 10.000. În general, un salar mediu la Cugir era de 5.000 de lei pe lună”, şi-a adus aminte Radu Gheorghe, un cugirean în vârstă de 60 de ani, dintre care 41 petrecuţi în fabrică.
Toate aceste lucruri au devenit amintiri frumoase, dar mai ales dureroase pentru vremurile pe care Cugirul le trăieşte acum. Revoluţia a însemnat începutul sfârşitului pentru oraş, iar mulţi dintre cei care trăiau frumos din banii câştigaţi în fabrică au ajuns să plece în străinătate, „la mai bine”, expresie care părea utopică acum câteva decenii.
Oraşul care importa navetişti
Orăşelul de circa 26.000 de locuitori era invadat în fiecare dimineaţă de navetiştii care veneau să muncească în fabrica din Cugir.
„În fiecare zi, 5.000 de navetişti coborau în gară. Dacă nu mă înşel, Cugirul era a doua forţă industrială a ţării, arăta ca un adevărat centru de capitală de stat. După Revoluţie a intrat în joc politica, au fost pierdute contracte masive, iar oraşul este aproape mort şi nu cred că va reînvia vreodată. De aceea, în 2001, am plecat la muncă în Spania, unde era deja soţia mea şi am stat 10 ani, pentru că aici număram de trei ori pe zi banii şi nu ne ajungeau. Până şi acolo în Spania am întâlnit destui români care aveau în casă maşini de cusut şi de spălat produse la Cugir. E adevărat, mitraliere mai puţin”, a povestit şi Puiu Goia, care a strâns, la rândul lui, 33 de ani lucraţi în fabrica dintr-un oraş care a făcut cinste României, dar care trebuie să-şi uite trecutul pentru a putea supravieţui viitorului. Iar viitorul ar putea arăta bine pentru Cugir, în ciuda declinului mastodontului industrial comunist.
După anul 2004, în oraş au început să investească mai multe companii străine, inclusiv unele care produc componente auto pentru Mercedes. Însă extinderea lor a fost blocată de recesiunea economică globală.
TRANSPORT
Cel mai lung tren
Oraşul Cugir a deţinut, mulţi ani, un record care nu va mai fi atins prea curând în România. Trenul care făcea legătura între Teiuş şi Cugir a fost cel mai lung din Europa. Acesta număra chiar şi 20 de vagoane, din care se dădeau jos, în fiecare dimineaţă, 5.000 de persoane venite din oraşele şi satele din judeţul Alba. „Atunci, dacă prindeai un loc de muncă în fabrica din Cugir, te duceai cu el până la pensie. Pentru oamenii care lucrau atunci, perioada comunismului a fost una foarte bună”, a mai spus Puiu Goia.
