Din cele 240 de tabere scolare, cate avea Romania in 1990, sunt deschise in acest sezon de-abia un sfert. Asta nu pentru ca parintii elevilor n-ar vrea sa le ofere copiilor lor o vacanta departe de dogoarea oraselor, ci pentru ca, din varii motive, 180 de tabere nu si-au deschis portile.
Unele, cum e Poeni Sat din Timis, sunt in conservare de foarte multi ani (in cazul taberei timisene Ð din 1995), starea lor de degradare nemaipermitand organizarea de activitati recreative. Altele au statut incert, cu revendicarile de tot felul. Altele n-au primit aviz de functionare – cum sunt Nadragul sau Bogda, care n-au blocul alimentar sau dotarile cu apa necesare.
Pretentiile fata de tabere au crescut. Daca locul, cat de frumos ar fi el, n-are terenuri de sport, camere mici si computere Ð nici vorba sa mai fie atractiv. Directorul autoritatii de profil din Timis, Leo Demaio, e opti-mist: se vor gasi, dupa ce va aparea legislatia necesara, investitori interesati sa intre in parteneriate publice-private pentru a reabilita doua din taberele inchise, iar cea de-a treia, intrata in conservare poate fi transferata, autoritatii judetene pentru a primi alta destinatie si tinerii dornici de tabere din acest an au putut fi plasati si in alte judete. Nu-s probleme!
De pe vremea cand Daciana Sarbu raspundea de sectorul tineret, domeniul a ramas subordonat direct primului ministru. Decat ca premierul Tariceanu, ca si predecesorul sau, Adrian Nastase, nu e interesat de tineret decat pentru campanii. Iar elevii Ð cei cu taberele despre care e vorba acum Ð nu voteaza. Spre deosebire de studenti, care sunt incomparabil mai interesanti, dar pentru care altele sunt prioritatile.
Facilitatile pentru elevi nu se extind. Dimpotriva. Cluburile scolare Ð sustinute financiar de catre stat Ð s-au diminuat dras-tic in volum si diversitate. Cluburile sportive nu sunt tocmai numeroase. Zonele de recreere pentru elevi nu sunt tocmai ample. Programele de anvergura, politicile de tineret se lasa inca asteptate. Sigur, nu sunt nici de departe atat de spectaculoase ca cele in domeniul restructurarii serviciilor secrete. Nu alimenteaza atat de voluptuos campaniile de presa precum deconspirarea ziaristilor colaborationisti ai vechiului sistem. Nu se vad la fel de bine ca autostrazile Ð solare sau nu.
Dar poate ar fi timpul sa fie aduse in actualitate, laolalta cu preocuparile pentru infrastructura de sustinere a cresterii si educarii tinerilor nostri, carora nu le oferim, deocamdata, mare lucru, nici in timpul scolii, nici la examene, nici pe perioada vacantelor.
